Ce mesaje a primit Lia Bugnar de la admiratori, pe Facebook: „Vreo formulare ambiguă a dat de înțeles că aștept să mă ia și pe mine cineva”

 9 comentarii

Lia Bugnar a primit mai multe mesaje de la admiratori, pe Facebook și pe Instagram, după apariția în cel mai recent podcast intitulat „E vremea mea”. Actrița spune că, deși subiectul principal a fost despre îmbătrânire, ea nu își imaginează ce dezvăluire a stârnit astfel de reacții din partea bărbaților.

Pe pagina ei oficială de Facebook, unde are peste 15.000 de urmăritori, Lia Bugnar a distribuit link-ul de YouTube cu podcastul „E vremea mea”, acolo unde a și recunoscut că a suferit enorm după ce a fost părăsită de Anghel Damian, care acum are o relație cu Theo Rose.

În postarea ei, actrița, care e și scenarist, dezvăluie: „Nu prea sunt eu cu podcasturile, de fapt consider că în spectacolele mele spun despre mine mai mult decât aș putea zice în orice interviu. În mod paradoxal, iată al doilea podcast în decurs de trei săptămâni.

Inițial am zis să nu-l mai postez și pe asta, că e mult să pici pe capu' oamenilor așa de des, da' s-a întâmplat un fenomen straniu, așa că am hotărât să-l arunc și pe asta în lume”, a scris actrița, care a explicat apoi că a primit mai multe mesaje de la admiratori în urma apariției sale.

„Care cu o propunere de cină, care cu o propunere de cafea”

Unii au invitat-o la cină, alții la cafea, ba chiar unii au îndrăznit să vorbească despre căsătorie. „Fenomenu' straniu e că, după acest podcast, mi-a scris foarte multă parte bărbătească. Care cu o propunere de cină, care cu o propunere de cafea, care cu o propunere, nici mai mult, nici mai puțin de însurătoare.

M-am uitat și eu la podcast, că să înțeleg ce anume a declanșat pălălăia, da’ n-am reușit nicicum să mă prind, mai ales că discuția din filmare are o tema deloc afrodisiacă, îmbătrânirea. Nu știu ce-o fi reieșit din ce-am bazmit eu pe-acolo, eu doar am răspuns la ce m-a întrebat Laura Ivancioiu, dar se pare că undeva, vreo formulare ambiguă a dat de înțeles că (...) aștept să mă ia și pe mine cineva”.

Lia Bugnar: „Nu mi-aș selecta vreodată amorezii de pe Facebook sau Instagram”

Totodată, Lia Bugnar a dat de înțeles că nu e singură, că e într-o nouă relație. Mai mult decât atât, ea a adăugat că nu a băgat în seamă propunerile și că nu și-ar alege partenerii de pe Facebook sau Instagram. „Sunt oarecum în situația contrară, dar nu întru în detalii. (...)

Totuși, o precizare o să fac, nici dacă aș fi simultan șchioapă, ciungă, cheală, buboasă, chioară și bâlbâită pe deasupra, nu mi-aș selecta vreodată amorezii de pe Facebook sau Instagram”, a încheiat ea.

După despărțirea de Anghel Damian, Lia Bugnar nu a mai apărut public nu niciun partener. În același podcast, ea și-a făcut curaj și a vorbit public despre zvonurile cum că Anghel Damian a părăsit-o pentru că e mult mai tânăr decât ea. „Nu am simțiți niciodată că el m-ar fi părăsit doar ca să fie cu o persoană mai tânără.

Asta nu a fost niciodată o problemă între noi, diferența de vârstă de 23 de ani dintre noi. Nu a fost un flirt, relația noastră a ținut 9 ani. Nici o secundă nu a fost vorba de vârstă. Nu vreau să spun mai multe pentru că el nu e aici de față și poate nu vrea să discutam despre asta”, a mai spus ea în podcastul „E vremea mea”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Narcisu 26.11.2023, 12:49

    Acum o să aibă de unde sa aleagă pețitori...

  • Avatar comentarii

    DanCraciunescu 26.11.2023, 15:08

    Cand stai cu tinerei iti asumi totul cap coada

  • Avatar comentarii

    asdqaz 26.11.2023, 17:24

    fiecare persoana pe drumul ei

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 26.11.2023, 19:35

    Se mentine bine, e normal sa primeasca propuneri.

  • Avatar comentarii

    lipanileana 26.11.2023, 22:28

    Fiecare pe drumul ei ,mult succes mai departe .

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză