Cristian Mungiu scrie din nou istorie la Cannes: Totul despre „Fjord”, pelicula care i-a adus al doilea Palme d'Or și transformarea uluitoare a lui Sebastian Stan
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Regizorul român Cristian Mungiu a dat lovitura la Festivalul de Film de la Cannes 2026, câștigând prestigiosul trofeu Palme d'Or pentru a doua oară în carieră cu pelicula „Fjord”. Performanța uriașă vine la aproape două decenii de la triumful său istoric din 2007, când a cucerit juriul cu drama „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. Reușita de anul acesta îl plasează pe Mungiu într-un grup extrem de restrâns al cineaștilor „dublu câștigători”.
Cuprins:
Succesul filmului a fost anticipat încă dinaintea galei finale, „Fjord” adjudecându-și alte patru premii de prestigiu: Premiul François Chalais, Prix de la Citoyenneté, Premiul Juriului Ecumenic și Premiul criticilor internaționali, FIPRESCI.
Povestea din „Fjord”: un război cultural și o dramă sfâșietoare
Filmat în peisajele maiestuoase din vestul Norvegiei, „Fjord” este primul film al lui Mungiu realizat în limba engleză și spune povestea familiei Gheorghiu. Pelicula, inspirată din evenimente reale, urmărește drama unui cuplu de români evanghelici mutați într-o comunitate izolată din Norvegia.
Viața aparent idilică a familiei cu cinci copii se prăbușește complet după ce o învățătoare vigilentă descoperă vânătăi pe corpul uneia dintre fete.
Din cauza lipsei unui avocat și a barierelor lingvistice, tatăl oferă o declarație catastrofală la poliție, recunoscând că își mai „plesnește” copiii, acțiune considerată normală în mediul său conservator din România, dar complet inacceptabilă în societatea scandinavă.
Această mărturisire declanșează intervenția de urgență a Serviciilor Norvegiene pentru Protecția Copilului, care le preiau imediat toți cei cinci copii. Regizorul nu oferă răspunsuri simple, ci pune sub lupă ciocnirea violentă dintre mentalitățile conservatoare și progresismul unui stat hiperreglementat.
De ce l-a ras Mungiu pe cap pe celebrul Sebastian Stan
Rolurile principale sunt interpretate magistral de actorul american de origine română Sebastian Stan și de actrița norvegiană Renate Reinsve. Sebastian Stan îl joacă pe Mihai Gheorghiu, un inginer IT morocănos și profund religios.
Pentru a-l aduce pe Stan mai aproape de personaj, Cristian Mungiu a povestit pentru HotNews.ro și B1 TV cum luat o decizie drastică: l-a pus pe starul de la Hollywood să se radă pe cap.
Regizorul a explicat că actorul arăta „prea mult ca o vedetă de la Hollywood” și avea nevoie de o transformare fizică, un exercițiu de umilință care să îl facă să pară o persoană crescută într-o societate lipsită de drepturi. Pentru a-l convinge, Mungiu a căutat pe Instagram un fan norvegian al actorului, l-a tuns zero, iar după ce Stan a văzut rezultatul, a acceptat transformarea care i-a adus aprecieri masive la Cannes.
Mungiu: „Viața acestui film începe abia acum”
„Viața acestui film abia începe cu acest Palme d'Or. Avem niște șanse la Oscar. Sper ca filmul să fie susținut de distribuitorul american și de noi, din România”, a declarat Mungiu.
Despre așteptările pe care le are de la statul român, Mungiu a declarat: „Am niște așteptări care nu se leagă de filmul meu. Eu am rugămintea și pretenția ca statul român să dea mai mult înapoi culturii și cinematografiei, pentru că noi am făcut partea noastră. E un pic stânjenitor că, la 20 de ani după primul Palme d'Or, ne întoarcem acum și încă nu avem o sală de premieră unde să prezentăm acest film în București. Noi nu putem să facem ceva, avem nevoie ca statul să ne ajute. Îmi doresc ca statul să își aplice propria lege, pentru că dacă fondul de la loterie ar contribui la cel al CNC, cum este legal, noi nu am mai avea probleme de finanțare. Îmi doresc doar să își facă treaba. Medalii și decorații am deja o valiză de data trecută, îmi ajung, mulțumesc”.
Regizorul a explicat că, deși există un cadru legal de finanțare, acesta nu permite realizarea unor producții de talie internațională: „Am primit sprijinul legal maxim care se poate acorda, dar este cu totul insuficient pentru un film de tipul celui pe care l-am făcut. Dacă ne uităm la filmele istorice de altădată, cu mii de figuranți și producții complexe, astăzi pur și simplu nu mai avem resurse să facem asta.”
