Cristina Șișcanu, atac fără precedent la Oana Zăvoranu. "Este un suflet negru. Tot ce atinge distruge"

Comentează

Scandal de proporții între Oana Zăvoranu și Cristina Șișcanu. Cele două s-au luat la harță de la problema alăptării în public și au ajuns să își arunce vorbe grele.

Oana Zăvoranu a declarat că nu este de acord cu femeile care alăptează în public și că gestul i se pare grotesc. Cristina Șișcanu, care a devenit mămica unei fetițe în luna aprilie a acestui an, este una dintre vedetele care este pro-alăptarea în public.

După ce Oana Zăvoranu a criticat-o dur pe Cristina Șișcanu, care a alăptat de multe ori în public, soția lui Mădălin Ionescu a luat atitudine și a reacționat dur la adresa Oanei Zăvoranu, în cadrul unei emisiuni de la Kanal D.

“Mă lasă rece ce spune Oana Zăvoranu. L-a jignit inclusiv pe soţul meu. Nu este normal. Foarte bine că nu-şi doreşte să aibă copii. Îmi este milă de copiii pe care ar putea să-i aibă Oana Zăvoranu. Ea a moştenit averea, noi ne chinuim să ne creştem copiii, muncim pentru fiecare bănuţ. Avem trei, iar unul cu handicap. Este un suflet negru. Tot ce atinge distruge. Nu are nicio calitate. Ar trebuie să-mi ridice statuie, eu cresc trei copii. Nu i-am dorit niciodată moartea. Nişte invenţii, nişte prostii. Mă bucur că foarte multe mămici mi-au scris şi că nu se simt timorate de Oana Zăvoranu. Au prins curaj şi alăptează în public fără teamă. Mă doare-n cot de Oana Zăvoranu. Această femeie nu reprezintă nimic pentru mine. Nu a făcut nimic în viaţa ei”, a declarat Cristina Şişcanu.

Citește și: EXCLUSIV. Criminala de la metrou a atacat trei gardience în pușcărie! A rupt și a spart tot din celulă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
19:53
Aeroportul din Riad, atacat din nou de rebelii houthi din Yemen. Un proiectil a lovit Terminalul 4
Interviu
19:23
Ce implică Planul European pentru Locuințe Accesibile? Pentru ce primește România bani europeni
19:13
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
19:09
„Oceanul Trump”, noua dorință a președintelui american: „Mă gândeam fie la Atlantic, fie la Pacific”
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Furtună cu fulgere peste un oraș, cu blocuri în parte de jos a pozei, pe timp de noapte
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?