Cântărețul Mircea Eremia a trecut prin momente dificile din cauza unui accident cu motocicleta, care a avut loc la începutul lunii septembrie. Fratele Alinei Eremia s-a ales cu o fractură de claviculă, însă complicațiile apărute ulterior la investigațiile medicale au impus o intervenție chirurgicală.
Cuprins:
După mai bine de două săptămâni în care a lipsit din online și nu a răspuns mesajelor primite, artistul a revenit cu precizări legate de starea sa de sănătate.
Fratele Alinei Eremia a explicat motivul absenței de pe rețelele de socializare, povestind despre operația suferită și perioada de recuperare.
„Probabil v-ați întrebat de ce nu am postat în ultimele două săptămâni, de ce nu am răspuns la mesaje și unde am dispărut. Adevărul e că această perioadă m-a făcut să pun stop la tot. După cum știți, în urma accidentului cu motocicleta, mi-am fracturat clavicula. După câteva controale, am sesizat că nu este totul atât de roz precum pare și a fost nevoie să ajungem la operație. Din fericire, totul a decurs bine, dar perioada de după nu a fost deloc ușoară. A trebuit să stau mai mult în casă, să mă recuperez, nu am avut deloc voie să fac mișcări prea bruște. Practic, semi-mobilizat la pat”, a mărturisit Mircea Eremia pe Instagram.
Artistul le-a explicat celor care îl urmăresc în online că lipsa de reacție la mesaje s-a datorat stării fizice și lipsei de energie. El este recunoscător atât echipei medicale, cât și celor care s-au gândit la el în tot acest timp.
Artistul este optimist în ceea ce privește recuperarea și că își va recăpăta cât mai repede mobilitatea.
„Am primit foarte multe mesaje, apeluri, urări de bine, însă nu am avut energia necesară să vă răspund tuturor. Pentru asta, îmi pare rău. Pas cu pas, starea mea e din ce în ce mai bună, lucru pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu și, bineînțeles, medicilor. În următoarea perioadă am să încep și recuperarea, care am înțeles că nu este foarte ușoară, dar am toată speranța că o să revin la normal. A fost o pauză pe care nu mi-am dorit-o, dar soarta m-a obligat. Aveți grijă de voi, multă sănătate! Revin, încet, încet, în online, cu toate activitățile”, a încheiat fratele Alinei Eremia.