SINOPSIS: Mo şi prietena ei sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor din facultate. Cele două cer o a doua șansă, iar profesorul le propune un examen neaşteptat.


”Ideea acestui film mi-a venit după ce am văzut o știre la TV cu o studentă de la Cluj, care își filmase pe ascuns profesorul în camera lui de cămin, în timp ce acesta îi cerea să întrețină relații sexuale în schimbul promovării examenului, la care o picase timp de 3 ani la rând.”

regizorul Radu Dragomir

Producția aduce în discuție un subiect prea rar abordat în spațiul public din România: abuzul de putere, cât și abuzul sexual sunt prezentate foarte de aproape într-o lume în care tinerele femei ajung să fie victime sigure, iar lipsa de solidaritate între ele le lasă singure în relația cu prădătorul și în experiența traumatică.

Debutul regizoral al lui Radu Dragomir, „Mo” a fost selectat în competiția oficială de la Sarajevo iar în România a rulat în avanpremieră la TIFF. ”Mo” a fost primit cu căldură atât de către public, cât și de către presă și critica de specialitate.

Filmările pentru ”Mo” au avut loc în 2017 și 2018 la București. O producțuie Scharf Film Production și Strada Film. Director de imagine: Liviu Mărghidan, montaj: Tudor Popescu, sunet: Marius Stănescu, art director: Gabriel Bucur, costume: Adina Bucur. Film realizat cu sprijinul CNC, finanțator: Media Investment și Optimum Media.

Filmul va putea fi văzut pe ecranele din România de pe 4 octombrie, distribuit de Bad Unicorn.

Pagina de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/MOfilmul/

”MO”, din 4 octombrie în cinematografele din România

"Cum poți fi cu cineva care arată ca un bunic pe lângă tine?". Replica genială dată de noua iubită a lui Flavio Briatore
GSP.RO

"Cum poți fi cu cineva care arată ca un bunic pe lângă tine?". Replica genială dată de noua iubită a lui Flavio Briatore

Horoscop 12 noiembrie 2019. Balanțele au tendința să exagereze
HOROSCOP

Horoscop 12 noiembrie 2019. Balanțele au tendința să exagereze