De Alina Guta,

Judecătorii de la  Curtea de Apel Braşov au decis să nu-l trimită pe Şerban Huidu după gratii pentru că „este la prima abatere penală, este instruit şi îşi poate îndrepta comportamentul”. Aşa se arată în motivarea judecătorilor dată luni publicităţii.
Magistrații Judecătoriei Brașov au decis că pedeapsa lui Șerban Huidu pentru accidentul provocat în 2011 este de patru ani de închisoare cu suspendare. Decizia judecătorilor este definitivă.
În 16 octombrie 2011, când se întorcea de la munte, Şerban Huidu a pătruns pe contrasens cu bolidul său şi a spulberat un Logan, iar cei trei oameni din maşina lovită au decedat în urma impactului.
În 29 iunie 2012, Şerban Huidu fusese condamnat de Judecătoria Braşov la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, iar familiile victimelor accidentului au făcut recurs. Procesul a reînceput pe 31 ianuarie 2013, iar procurorii au solicitat la Curtea de Apel Braşov casarea sentinţei iniţiale, pentru o pedeapsă mai mare, cu executare.
 
 
 
 
 

Poza nevăzută până acum de public: „Ponta, Dragnea, Gino, Hagi și ghidul neoficial al influențelor politice oculte din Liga 1”
GSP.RO
Poza nevăzută până acum de public: „Ponta, Dragnea, Gino, Hagi și ghidul neoficial al influențelor politice oculte din Liga 1”
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși