Aurelian Temișan este unul dintre artiștii care au colaborat și l-au cunoscut foarte bine pe regretatul compozitor Dumitru Lupu.
Lumea muzicii ușoare românești este în doliu după dispariția compozitorului Dumitru Lupu, care a murit sâmbătă, 22 iulie 2017.
Dumitru Lupu, care a fost căsătorit prima oară cu Viorela Filip, forma o familie alături de cântăreața de muzică ușoară Ileana Șipoteanu și fiica lor, Dumitrana.
Aurelian Temișan este unul dintre artiștii de la noi care l-au cunoscut foarte bine pe Dumitru Lupu.
Cântărețul a scris, pe contul său de pe o rețea de socializare, un mesaj de condoleanțe, făcând referire la hit-urile regretatului compozitor.
Mesajul este însoțit și de o înregistrare cu un grup de copii care interpretează una dintre melodiile compuse de Dumitru Lupu.
"Mulțumesc Dumitru Lupu.Mulțumesc pentru că ai existat, pentru că m-ai invitat de mii de ori în "Gara noastră mică", pentru că mi-ai insuflat forță de fiecare dată când mi-a fost greu și mi-ai spus "S-o luam de la început", pentru că m-ai învățat "Refrene de iubire", pentru că m-ai făcut să îmi fie dor și să iubesc să spun și să cânt "Mă-ntorc la tine, Mare Albastră"... și cel mai mult, pentru Omul care ai fost. Cu dor și durere îți spun "Ce mult te-am iubit".Odihnește-te în liniște și pace, Mitică!", a scris Aurelian Temișan.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Faurelian.temisan%2Fvideos%2F10211904877009053%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>