Împăcarea dintre Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană nu mai era aşteptată de prea mulţi, mai ales că, după ultima despărţire, ambii au încercat să-şi găsească fericirea în braţele altcuiva.
Adriana Bahmuţeanu s-a iubit, pentru puţin timp, cu Mihai Achim. L-a părăsit pe acesta pentru Prigoană chiar înainte de Vinerea Mare. Prezent, azi, în emisiunea „La Măruţă”, Mihai spune că se aştepta ca Adriana să se întoarcă la Silviu Prigoană, însă consideră că relaţia celor doi nu va rezista nici de data aceasta.
Mai mult, Mihai descrie împăcarea dintre Adriana şi Silviu Prigoană aşa cum s-a văzut din perspectiva lui, mai ales că el şi fost iubită au păstrat legătura şi după despărţire.
„Ne-am sunat reciproc. Îmi spunea cum se simte şi cât de greu îi este. Era tristă şi supărată„, spune Mihai.

ÎMPĂCARE SUB AMENINŢARE

Bărbatul dezvăluie că, din ceea ce i-a dat de înţeles Adriana, împăcarea ei cu Prigoană s-a făcut din cauza copiilor. „I s-a dat de înţeles că, dacă nu face acest pas, o să îi ia copiii. Am simţit-o foarte speriată„, a spus Mihai Achim.
Fostul iubit al Adrianei Bahmuţeanu a mai povestit „La Măruţă” că a vorbit o singură dată cu Silviu Prigoană la telefon:
„Am vorbit pe telefonul Adrianei. Era înainte de Vinerea Mare şi eu o sunam pe telefonul ei. A răspuns el. M-a salutat, mi-a spus că-i pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar că trebuie să se împace„.
Mihai a mai sugerat că Silviu Prigoană ar fi folosit violenţa fizică drept metodă de convingere ca Adriana să revină la el.
„După Vinerea Mare am observat o vânătaie pe umărul drept. Am întrebat-o ce s-a întâmplat şi mi-a zâmbit ironic, de parcă mi-ar fi spus «parcă n-ai şti ». Nu m-am gândit că s-ar fi lovit în uşa de la maşină”, a mai spus bărbatul.
Deşi nu o poate uita pe Adriana Bahmuţeanu, despre care spune că i-a marcat „o parte a existenţei„, Mihai Achim susţine că şi-a refăcut viaţa şi are o nouă iubită.
Chiar şi aşa, el declară că s-a mai întâlnit recent cu Adriana. „Am vorbit despre diferite lucruri„, a spus Mihai, fără a oferi prea multe detalii în acest sens.
EA cu INSTALATORUL, EL cu DOCTORIŢA
Deşi de-a lungul celor zece ani de dragoste nebună a încercat fiecare să-şi refacă viaţa alături de alte persoane – Adriana Bahmuţeanu cu instalatorul Mihai Popescu (32 ani) şi Silviu Prigoană alături de doctoriţa Ramona Cadar -, cei doi s-au întors unul în braţele celuilalt în preajma Sărbătorilor Pascale din acest an. Reconcilierea a avut loc în Joia Mare, s-a petrecut în secret, iar în Vinerea Mare, bruneta s-a mutat înapoi în vila afaceristului milionar.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Observatornews.ro
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI