„Ar fi bine dacă Spike Lee ar putea să-şi citească notiţele sau, mai bine, să nu trebuiască să folosească notiţe, atunci când îl numeşte pe Preşedinte rasist, care a făcut mai multe pentru afro-americani (…) decât aproape orice alt preşedinte!”, a scris Donald Trump pe Twitter.

În discursul său, după câștigarea trofeului, cineastul american a evocat împlinirea a 400 de ani de la sosirea primului contingent de sclavi de culoare în Statele Unite, în 1619, „genocidul” indienilor din America, precum şi viitoarele alegeri prezidenţiale, scrie Washington Post.

„Să ne mobilizăm, să fim pe partea corectă a Istoriei. Alegeţi dragostea, nu ura. Să facem alegerea corectă”, a îndemnat regizorul, care şi-a manifestat cu orice prilej ostilitatea faţă de Donald Trump.

Cea de-a 91-a ediţie a galei premiilor Oscar a sărbătorit duminică diversitatea, recompensând artişti proveniţi din minorităţi ale societăţii americane.

Filmul „Green Book”, povestea adevărată a unui pianist afro-american aflat în turneu în anii ’60 în sudul segregaţionist al Statelor Unite, a primit Oscarul pentru cel mai bun film, în timp ce premiul pentru cel mai bun film străin i-a fost acordat peliculei „Roma”, al cineastului mexican Alfonso Cuaron, care i-a adus de asemenea acestuia Oscarul pentru cel mai bun regizor. Vezi lista completă a câştigătorilor!

FOTO – EPA

VIDEO- ABC TV



 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.