S-a întâmplat la ultima ediție a Concursului national de interpretare vocală  ”Kharisma”, ce a avut loc weekendul trecut, la Filarmonica de Stat din Oradea. Aflat în comisia de jurizare alături de solista Alexandra Ușurelu, dar și de alți reputați profesori universitari de muzică, Ovidiu Baciu a reușit prin deciziile luate să atragă supărarea unor părinți ai căror copii s-au aflat sub semnul competiției.

Conflictul verbal a continuat și după concursul muzical și a degenerat într-o serie de îmbrâncituri între artist și tatăl unui concurent, iscată din supărarea celui de-al doilea că al său copil s-a clasat pe o poziție nemeritată. Dat fiind faptul că șicanele au avut loc sub ochii micuților, un martor ocular a chemat poliția și, imediat la fața locului a venit un echipaj care a aplanat conflictul.

EXCLUSIV/ S-a jurizat cu îmbrânceli. Compozitorul Ovidiu Baciu a aflat pe propria-i piele că ”Și îngerii au demonii lor”

Contactat, artistul s-a abținut să povestească nefericitul eveniment scuzându-se că întâmpină probleme medicale.

”Unii parinti au fost nemultumiți de punctajul acordat copiilor lor, au avut unele discutii cu juratul Ovidiu Baciu, discuții în care unii părinți s-au dovedit agresivi verbal, dar nu a fost vorba de pumni și bătaie. Politia a fost chemată de un părinte la finalul evenimentului, dar după cum a constatat și echipajul sosit, în afară de faptul ca era multa lume adunată în asteptarea premierii, copiii emotionați, apelul nu era necesar deoarece nu existau motive pentru prezenta politiei”, susține doamna profesoară de canto de la Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea, Dana Maria Oprescu, care a avut calitatea de organizator al festivalului concurs.

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Concursului national de interpretare vocală  ”Kharisma” a avut în concurs circa 180 de copii și circa 30 de profesori coordonatori reprezentând școli, palate ale copiilor, asociații culturale și școli de canto.

EXCLUSIV/ S-a jurizat cu îmbrânceli. Compozitorul Ovidiu Baciu a aflat pe propria-i piele că ”Și îngerii au demonii lor”

Citește și: Anul acesta, topurile muzicale au fost cucerite de debutanți! Anonimul mic răstoarnă starul mare

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Știrileprotv.ro
Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Observatornews.ro
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
RECOMANDĂRI