Feli a recunoscut în repetate rânduri că avut episoade de depresie și că a trecut cu greu peste relațiile toxice, reușind cu greu să treacă peste. Deși nu mai are niciun motiv să fie nefericită, artista face în continuare meditație și terapii energetice pentru a-și crea o stare bună de psihic.

Feli a reușit să treacă peste depresie cu ajutorul meditațiilor și terapiilor energetice. „Merg pe drumul ăsta cam de vreo 8-9 ani”

Chiar dacă s-a vindecat de depresie și în momentul de față trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei, Feli merge în continuare la terapie și încearcă să ducă un stil de viață total diferit de până acum. „Nu știu să zic dacă sunt credincioasă. Cred că mai mult sunt spirituală. Am eu așa legătura mea cu Dumnezeu. Eu îi zic Dumnezeu, unii zic Universul, unii zic Cerurile. Eu merg pe drumul ăsta cam de vreo 8-9 ani, după o depresie din aia imensă de m-a pus la pământ, de nu mai știam nici cum mă cheamă, nici unde sunt. Când am luat-o pe drumul ăsta simțeam așa că nu mă mai bucura nimic. Atunci am zis să văd care e treaba cu meditațiile, ce înseamnă chakrele astea. Bine nu m-am dus într-o extremă. Am început să fac exerciții de respirație, să fac tot felul de meditații, după care am început să merg la terapie la o tipă care este pe infoenergetică. Eu cred că pe Pământul ăsta sunt oameni cu har”, a povestit Feli, completând că de când face terapie energetică a reușit să se pună pe picioare și lucrurile s-au așezat în viața ei. „Mă duc de 4 ani la cineva care m-a ajutat să văd altfel lucrurile. M-a pus foarte bine pe picioare și am început să fiu mai atentă la ce scriu, ce muzică ascult, ce carte citesc”.

Citeşte şi:

Raluca Lăzăruț a născut în secret, în urmă cu 4 luni. Prima imagine cu bebelușul. „Faceți cunoștință cu Gemma, mica mea bijuterie”

Imaginea publicată de Mihaela Rădulescu, cu ocazia zilei de naștere a lui Florin Călinescu. “Mi-a zis cândva că asta e cea mai sexy poză a mea”

Primul lucru pe care îl va face Feli pe 16 mai, dacă se vor relaxa restricțiile. „Ne întâlnim cu familia, cu copii, soții, căței, purcei la mine acasă”

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Playtech.ro
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Bunica Emmei Răducanu, noi mărturisiri despre nepoata-star:  "Când vine aici în România, vorbim româneşte"
Observatornews.ro
Bunica Emmei Răducanu, noi mărturisiri despre nepoata-star: "Când vine aici în România, vorbim româneşte"
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Știrileprotv.ro
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor