După ce s-a căsătorit pentru a doua oară, Bianca Drăgușanu a dat publicității câteva fotografii de la cununia civilă cu Alex Bodi.
Într-una dintre fotografiile postate în mediul online, Bianca Drăgușanu și proaspătul ei soț, Alex Bodi, apar alături de cei care le-au fost martori la cununia civilă.
"Fericită și căsătorită. Mamă, să știi că eu m-am măritat", a scris vedeta în dreptul imaginii.
Într-o altă fotografie, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au fotografiat la erestaurantul din Herăstrău unde au făcut petrecerea după cununie. cei doi și-au pozat doar mâinile împreunate, lângă buchetul de flori pe care vedeta l-a avut la cununia civilă.
Bianca Drăgușanu s-a căsătorit joi, 1 august 2019, pentru a doua oară, cu alesul inimii ei, Alex Bodi. Acesta este cel de-al doilea mariaj al vedetei. Bianca Drăgușanu a mai fost căsătorită cu prezentatorul de televiziune Victor Slav, din mariajul cu acesta rezultând o fetiță, Sofia Natalia.