Amal Clooney este implicată în mai multe procese controversate. Unul dintre ele este cel al lui Mohamed Masheed, fost președinte al Maldvidelor între 2008-2012. Acesta se află în închisoare pentru terorism și riscă să stea în spatele gratiilor timp de 13 ani pentru abuz de putere. Amal predează ca acesta să își efecute pedeapsa la domiciliu.

Organizația Amnesty International a afirmat despre condamnarea lui Nasheed că ar fi fost ”motivată politic”, iar SUA și-au exprimat preocuparea pentru modul în care a decurs procesul acestui om politic, activist pentru apărarea drepturilor omului și conservarea mediului înconjurător, care a fost primul președinte ales democratic din Maldive.  În contextul pregătirii apărării procesului lui Nasheed, avocata Amal Clooney a fost amenințată cu moartea, ceea ce l-a determinat pe soțul ei să ia măsuri de protecție.

Presa a scris deja că primele măsuri luate de Clooney au constat în angajarea de bodyguarzi și șofer, atât pentru el cât și pentru soția sa, și în instalarea unor camere de supraveghere în jurul imobilului, din cauza cărora a intrat în conflict cu vecinii. În final, starul de cinema a fost nevoit să nu mai monteze dispozitivele respective la o înălțime de șase metri, cum era planul inițial, ci la doar trei metri peste nivelul solului.

Lista cu toate restricțiile care vor fi ridicate de la 1 iunie. De luni, ieșirea din localitate se face fără declarație
Recomandări
Lista cu toate restricțiile care vor fi ridicate de la 1 iunie. De luni, ieșirea din localitate se face fără declarație
 

Se pare însă că actorul a considerat aceste inițiative insuficiente, așa încât dispus construirea unui buncăr în interiorul casei, un spațiu proiectat împotriva „focului, bombelor și rezistent la atacuri”. După ce a coprodus filmul „Argo”, Clooney pare să fi învățat care sunt cele mai bune metode pentru a proteja o persoană, scrie ziarul spaniol ABC, citat de Agerpres.

„Măsurile de securitate sunt mai mult pentru ea decât pentru el. Amenințările cu moartea sunt destule de grave”, a comentat oficialul districtului, Paul Harrison, care s-a implicat personal în protecția soției lui Clooney.

După Marica, un alt fotbalist a fost prins de soţie cu amanta într-o cameră de hotel
GSP.RO
După Marica, un alt fotbalist a fost prins de soţie cu amanta într-o cameră de hotel
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși