Actrița în vârstă de 30 de ani, care este logodită cu Justin Timberlake, este convinsă că trebuie să se descotorosească de reputația de fată bună și să facă tot posibilul să devină o fată rea.
"Cred că trebuie să-mi distrug reputația. Sunt prea naturală, cu un aspect și stil foarte sănătoase și cu o imagine prea curată. Asta este noul meu țel, să schim imaginea într-una întunecată și nesănătoasă. E timpul să devin foarte, foarte rea", a declarat Jessica Biel.
Actrița spune că în copilărie nu era atât de sensibilă și feminină și pentru a demonstra asta a povestit cum își punea păpușile să facă sex între ele, iar apoi le tăia capul și făcea din ele luminițe de Crăciun.
"Nu m-am regăsit niciodată în comportamentul și felul de a fi al celorlalte fete. Erau așa fricoase când eram eu mică. Eram total diefrită", a mai spus Jessica.
După o relație cu împăcări și despărțiriJessica se va mărita cu Justin în vară, într-o reşedinţă privată, iar rochia va fi o creaţie Monique Lhuiller, un designer celebru în rândul vedetelor.