Obsedată să arate bine, Lady Gaga a ajuns anul trecut de şase ori la spital din cauza curelor drastice de slăbire la care a apelat.
Fostul ei manager de turnee, David Ciemny, mărturiseşte că artista a urmat diete care mai de care mai periculoase după ce a exagerat cu chipsurile şi dulciurile şi a căpătat kilograme bune în plus.
"Presiunea la care era supusă ca să slăbească a fost foarte mare", a spus managerul David Ciemny, care o cunoaşte pe artistă încă de la debutul ei în muzică.
Acesta povesteşte că Lady Gaga era atât de obsedată de modul în care arată încât a slăbit aproape 10 kilograme de la o probă de costume la alta. Potrivit The Sun, cântăreaţa a recunoscut că nu a mâncat mai nimic săptămâni întregi pentru a ajunge la greutatea pe care ea o considera ideală şi astfels-a simţit foarte slăbită.