Laura Cosoi a demonstrat că face față cu brio responsabilităților părintești, dar și proiectelor profesionale. Prin urmare, nu ascunde faptul că are în plan o surioară sau un frățior pentru Rita.

Câți copii își dorește, de fapt? „Câți copii ne dă Dumnezeu, atâția să vină!”, a declarat ea pentru Libertatea. Actrița își petrece prima parte a zilei la Teatrul Elisabeta, unde repetițiile pentru piesa „Ghici cine te sună?!” sunt în toi. A doua parte a zilei i-o dedică însă în exclusivitate fiicei sale. „Chiar mă bucur să stau eu cu ea și asta îmi doresc. Stă câteva ore la creșă și în rest, cu mine”, ne-a spus actrița.

La creșă, de la un an și o lună
Intrarea în colectivitate a fost benefică pentru dezvoltarea fetiței, crede Laura, însă a venit la pachet și cu diverse probleme de sănătate: „Două zile e la creșă, o săptămână e acasă. Ne dă și nouă răcelile, asta e partea cea mai nostimă, că preluăm destul de multe, dar ne facem și noi imunitate, și ea, știm că e parte din experiența ei de viață, și încă o parte importantă, și mă bucur că nu am amânat momentul doar de frica virusurilor și a bolilor care ar putea să vină. Un an și o lună avea când a mers prima oară la creșă. Îi place foarte mult, e cu mulți copii, e înconjurată de oameni care se ocupă de ea, e foarte fain și îmi place, mi se pare asta o face independentă, o ajută să devină mult mai autonomă și, de fapt, asta mi-am dorit, să se descurce și singură, nu tot timpul să stea cineva în spatele ei. Creșa ajută mult în privința asta”.

Rita o moștenește pe străbunica ei
Laura Cosoi ne-a mai dezvăluit că Rita deja dă semne că e atrasă de domeniul artistic. „Ea cântă și dansează de dimineață până seara. Merge la creșă. I-a învățat pe toți copii de la creșă să danseze. Cum se trezește cântă «oac, oac, diri-diri-dam». Primul lucru este ăsta. Eu tot timpul mă gândesc că a moștenit-o pe bunică-mea, pe mama tatălui meu, care, din păcate, nu mai e printre noi. Am spus, când a plecat dintre noi, că nu se va naște în curând cineva așa ca ea, dar poate că Rita o moștenește. Mi-ar plăcea să-și dezvolte această latura artistică. Repet, cântă și dansează non-stop. Îi pui muzică și ea e pe val”.
VIDEO: Grigore Alexandru/ FOTO: Dumitru Angelescu
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/8/15/3013f2b2be0f886aa60965ccc44ceda0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/26/f86b701a8be181bfdb0b52d9ff44aea3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/26/26487638dfa1d0614cb0eef58564195b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/27/c12c00fe82284710caf2383ee8d9ff8d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/27/7ed0abe50b67a9f934dab3f7332f475e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/1/03/35cf158442cfdd89df54fab57e02e6bc.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/26/b5f226d41d87e2ed8a2c61e2167ef41e.jpg)