Un grup de puştoaice a venit în faţa juriului de la „România dansează” şi au dansat senzaţional, într-o coregafie elaborată, care l-a lăsat mască şi pe Mihai Bendeac. După ce i-a felicitat, le-a explicat cum a judecat dansul lor, Bendeac a fost cuprins brusc de o dorinţă mai veche se pare: aceea de a deveni părinte. „Să ştiţi că aţi fost jurizaţi ca nişte trupe mature, nu ca nişte copii. Felicitări! Încă o dată, revin la sentimente mai vechi. Vreau să fac copii”, a spus Bendeac.
Fetele au trecut mai departe, fiind votate de toţi cei trei juraţi ai concursului.
Altfel, Mihai Bendeac face show la emisiunea „România dansează”, acolo unde este unul dintre cei trei juraţi. Actorul a surpsins pe toată lumea când a sărutat-o pe gură pe jurata Monica Petrică. Bendeac a încercat să-i arate unul concurent ce înseamnă să intre în rolul supereroului The mask, personajul din desene animate. „Băi, e personaj de desene animate. Şi când ai pupat-o, ştii, o iei… Uaaa…”, i-a spus Bendeac celui din faţa sa, apoi a sărutat-o prin surprindere pe prim-balerina Operei Naţionale, Monica Petrică.
 
 
 

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
PARTENERI - GSP.RO
„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
Mihai Gâdea, dezvăluire șocantă despre Nicușor Dan. Ce a spus în direct la Antena 3
Playtech.ro
Mihai Gâdea, dezvăluire șocantă despre Nicușor Dan. Ce a spus în direct la Antena 3
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
Știrileprotv.ro
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)