Pe 29 noiembrie 1981, actriţa, alături de soţul ei, Robert Wagner, şi de Christopher Walken, s-au urcat la bordul unui vas pe coasta Insulei Catalina, din California. A doua zi dimineaţă, Natalie Wood era găsită înecată, iar decesul ei a fost considerat un accident.
Acum ies însă la iveală înregistrări care nu au mai fost ascultate niciodată, în care Lana Wood, sora lui Natalie, discută despre faptul că Wagner nu a ajutat-o pe soţia lui, după ce a împins-o accidental peste bord, în apă. Lana a aflat aceste amănunte despre moartea surorii ei de la căpitanul respectivului vas, Dennis Davern.
În noiembrie 2011, Poliţia a redeschis ancheta în cazul morţii lui Natalie Wood, ca urmare a noilor dovezi apărute de-a lungul timpului, în acest caz. Este de aşteptat ca şi aceste înregistrări să cântărească greu în noul verdict care va fi aplicat dosarului.