Cu toate acestea, dintr-o regretabilă eroare, actrița Zooey Deschanel a fost dată drept principala suspectă a atacurilor de la maratonul din Boston, soldat cu 3 morți și peste 100 de răniți. S-a întâmplat la o stație de știri afiliată unui post important din Statele Unite, Fox News, în timpul transmisiunii live a operațiunilor de capturare ale celor doi suspecți. La un moment dat, pe ecran apare scris ”Principalul suspect în vârstă de 19 ani, Zooey Deschanel”, cu toate că în dreptul burtierei era imaginea cecenului Iocar Țarnaev.
Tânărul Iokar Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, al doilea suspect în cazul tentatelor de la Boston, a fost prins de polițiști vineri, după căutări care au durat mai bine de 24 de ore, potrivit CNN. Acesta se ascundea pe un iaht. Fratele lui, în vârstă de 26 de ani, și el suspect în cadrul atentatelor din Boston, a fost împușcat mortal de polițiști, tot vineri.
NU E GLUMĂ! O actriță de la HOLLYWOOD, dată drept PRINCIPALA SUSPECTĂ a ATACURILOR TERORISTE DE LA BOSTON! Vezi ce s-a întâmplat!

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)