Monica Tatoiu a dezvăluit că are o pasiune veche de vreo 30 de ani, pasiune pentru care a scos mulți bani din buzunar.Monica Tatoiu, care locuiește într-un palat de 2,5 milioane de euro, este o celebră femeie de afaceri de la noi din țară.
Monica Tatoiu, care este căsătorită de 35 de ani cu Victor Tatoiu, a stat o vreme departe de lumina reflectoarelor. A fost plecată în vacanță, dar acum a revenit.
Vedeta a fost invitată la o emisiune de televiziune, unde a comentat despre una dintre marile sale pasiuni, și anume schiatul. ea a mărturisit că această pasiune este extrem de costisitoare, iar cu banii cheltuiți pentru a-și satisface această plăcere ar fi putut să își cumpere trei mașini de lux.
"Schiez de 30 şi ceva de ani şi schiez bine. Puteam să-mi cumpăr vreo trei maşini de lux cu banii pe care i-am dat la schi. Am fost la schi în Elveţia. Am nimerit pe o pârtie de trei metri care era pentru maşini. Erau două maşini 51 A şi 51 B. În faţa mea a fost un tunel şi apoi s-a terminat zăpada", a spus Monica Tatoiu.
Ea a vorbit din nou și despre faptul că își dorește să fie incinerată atunci când va înceta din viață.
"I-am spus fiului meu: «Mă arzi şi mă duci în Guadelupa, acolo unde e un paradis. Eu nu sunt cu înmormântări, pe mine să mă împrăştii", a afirmat femeia de afaceri.