Supăraţi că adesea sunt criticaţi aspru pentru versurile cântecelor din repertoriu, care nu sunt tocmai corecte din punct de vedere gramatical, trei manelişti de top s-au apucat mai abitir de citit, pentru a-şi îmbogăţi vocabularul, dar şi cultura generală.
Jean de la Craiova, Liviu Mititelu şi Gabi de la Oradea au bătut librăriile în căutarea unor cărţi “deştepte”. Dacă primul şi-a cumpărat Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al limbii române, ceilalţi doi solişti s-au arătat mai degrabă interesaţi de cărţi precum “Istoria Critică a Literaturii Române” sau “Atlasul de Istorie a lumii”. Ei speră ca, pe viitor, textele melodiilor lor să-i uimească chiar şi pe membrii Academiei Române.
Liviu Mititelu (33 de ani), zis şi Guţă, a fost surprins, deunăzi, într-o librărie, în timp ce-şi cumpăra “Istoria Critică a Literaturii Române”: “E o carte foarte grea”, a spus el. Şi are dreptate: volumul cântăreşte trei kilograme!
Eşti pregătit pentru Ajax - Steaua? Fii suporter adevărat şi Libertatea te îmbracă în echipamentul Stelei