Plătite regește ca să... se certe! Vedetele care participă la emisiunea “Bravo, ai stil Celebrities” au onorarii cuprinse între 500 și 1.000 de euro săptămânal

Comentează

Cel de-al șaselea sezon “Bravo, ai stil” a adus în atenția publicului concurente deja cunoscute, fie din alte show-uri TV, fie de pe Instagram. Fetele care au acceptat provocarea au reușit să obțină onorarii fără precedent în istoria show-ului.

Sezonul acesta, concurentele “Bravo, ai stil Celebrities”sunt tinere care nu se află la primul lor contact cu televiziunea, unele dintre ele având chiar și proiecte proprii în trecut. Așa că tratamentul lor este cumva diferit față de al celorlalte concurente din cele cinci sezoane care au derulat până acum. Cel puțin din punct de vedere financiar. Astfel, Bianca Giurcanu, Andreea Tonciu, Deea Codrea, Gina Chirilă, Bianca Rus, Theo Rose, Raluca Tănase și Maria Ilioiu și-au negociat individual onorariul pentru prezența la emisiune.

Arhiva foto

Dat fiind faptul că cele mai multe dintre ele au supraviețuit mulți ani și din aparițiile televizate, plătite consistent de multe ori, știu care este mersul lucrurilor și cum să negocieze. Dacă în trecut concurentele beneficiau de un onorariu de cel mult 2-300 de euro lunar, de data aceasta fetele au cerut mult mai mult. Mai exact, se pare că primesc între 500 și 1.000 de euro săptămânal, bani pe care să-i folosească pentru achiziționarea de haine și de accesorii. Prin urmare, nici telespectatorii, nici juriul nu ar trebui să se mire foarte tare atunci când concuretele afișează accesorii scumpe, de brand, pentru care scot chiar și peste o mie de euro, din buzunar.

Arhiva foto

Andreea Tonciu, Raluca Tănase și Maria Ilioiu sunt plătite cel mai bine

Aceleași surse ne-au mărturisit că cele care au negociat la sânge în ceea ce privește banii au fost Andreea Tonciu, Raluca Tănase și Maria Ilioiu. Cea din urmă nu este la prima participare la un astfel de reality show. Pentru rolul de ispită la “Insula Iubirii”, se pare că Maria își renegocia contractul la fiecare sezon nou și chiar avea onorarii consistente. Și, după prima săptămână de show, se pare că cele trei fete chiar merită banii, întrucât ele s-au erijat în personaje principale.

Arhiva foto

Certurile dintre Andreea Tonciu și Maria Ilioiu sunt deja de notorietate, la fiecare ediție, iar prietenia dintre Tonciu și Raluca Tănase, foste rivale, în trecut, de asemenea, “vinde” foarte bine. Cele două au avut conflicte monstruoase, în trecut, din cauza fotbalistului Nicolae Mitea, pe care l-au avut, pe rând, drept iubit, dar acum pozează în aliate. Ceea ce ne-a surprins pe toți

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O dronă de război
21:42
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
21:33
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
23:01
„Falsa banană”, planta din Africa care ar putea salva omenirea de foamete în plină criză climatică
22:45
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
22:16
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
22:02
Toate magazinele Metro au fost confiscate de stat în Rusia, după ce Putin a semnat decretul: „Administrare temporară”
TRENDING
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
21:50
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri