POZIȚIA INDECENTĂ în care a fost surprinsă o ACTRIȚĂ FOARTE SERIOASĂ! Așa mai rar o vezi! Află despre cine este vorba! FOTO

Comentează

Diane Kruger, una dintre cele mai frumoase actrițe din cinematografia internațională, a fost surprinsă la festivalul de muzică din Statele Unite Coachella într-o ipostază indecentă. Îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurți cu imprimeu tribal, vedeta în vârstă de 37 de ani s-a așezat pe iarbă puțin mai crăcănată, lăsând la vedere zona feselor.
Norocul ei a fost că pantalonii nu erau foaret decupați, pentri că altfel, frumoasa blondă ar fi arătat ceva mai mult decât și-ar fi propus. Iar asta ar fi ceva neobișnuit pentru Diane, care a fost văzută în roluri extre, de bune șie ste considerată una dintre cele mai serioase actrițe de la Hollywood. Mai mult, ea nu s-a făcut remarcată prin scandaluri sexuale sau pictoriale în care să-și arate diferite părți ale corpului.

Diane Kruger sau Diane Krüger, s-a născut la 15 iulie 1976 în Algermissen, Germania, ca Diane Heidkrüger. Ea poate fi văzută mai ales în filme în limba franceză sau engleză. Kruger devine cunoscută prin rolul Elena jucat în filmul Troia (2004), Dr. Abigail Chase în National Treasure (2004), și ca Bridget von Hammersmark în Inglourious Basterds (2009).
Diane urmeazul gimnaziul până în clasa zecea în Hildesheim. Concomitent ia la școala Freese-Baus ore de balet. La vârsta de 15 ani câștigă un concurs de frumusețe este numită "Frumusețea anului" și este descoperită de agenția Elite. Se mută la Paris unde lucrează ca fotomodel și studiază conomitent actoria, jucând roluri secundare, în diferite filme. Pentru a fi mai ușor de pronunțat, își prescurtează numele, și începe să primească roluri în filme ca Bad, Bad Things, sau Troja. Este interesant de remarcat că în multe filme dublajul scenariului este făcut de ea. De fapt Kruger vorbește cursiv germana, franceza și engleza. În mai 2007, Diane este prima amfitrioană germană care prezintă cele 60 de filme la Festivalul de la Cannes (2007).
În 2008 este invitată să facă parte din comisia de la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Din viața ei privată, Diane a fost căsătorită între anii 2001 - 2006 cu actorul francez Guillaume Canet. Din 2006 după divorț trăiește împreună cu actorul canadian Joshua Jackson.
Foto: Hepta


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză