Investiţie de câteva sute de mii de euro
„O să dezvolt acolo o mică investiţie turistică, vreo 15 bungalouri, cu un restaurant, cu un club, dedicat exclusiv sporturilor nautice”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Radu Mazăre.
El a precizat că investiţia nu este mare, deoarece terenul a fost concesionat ieftin, cu un euro pentru un metru pătrat, iar pentru construcţia complexului turistic va avea nevoie de câteva sute de mii de euro.
Tristeţe la malul mării la vară! Mazăre nu mai aduce braziliencele la Mamaia… VEZI cu cine vrea să le înlocuiască!
„Investiţia o să fie de vreo 200 – 300.000 de euro, bungalouri plus utilităţi. Cei care fac sporturi din astea, cei care se duc până acolo, nu sunt foarte pretenţioşi. Merg pentru frumuseţea locurilor şi pentru vânt. O să fie aşa, cam la două, două stele şi jumătate. Mâna de lucru o să fie ieftină, aşa că nu o să coste mult”, a declarat primarul Constanţei.
El a spus că terenul a fost concesionat pentru că în Madagascar legea nu le permite străinilor să deţină proprietăţi. În schimb se practică formula de concesionare pe 99 de ani, cu prelungire automată.
Şeful tribului, al doilea tată pentru Mazăre
Pentru a putea să concesioneze terenul, care aparţinea tribului din zona respectivă, Radu Mazăre a trebuit să aştepte câteva luni.
„Pământul aparţinea tribului. Nu aveau acte pentru pământ. Din cauza asta a durat cam patru luni până când a fost gata. Au dezgropat urnele străbunilor, au măsurat, au intabulat, au trecut terenul prin toatele formele legale”, a spus Mazăre, care a adăugat că, după semnarea documentelor, a avut loc şi o ceremonie, condusă de şeful de trib.
Radu Mazăre a afirmat că a rămas impresionat de şeful de trib, pentru simplitatea lui, pentru bunul simţ şi sinceritate.
„Mi-a spus aşa şi m-a impresionat foarte mult: Ăsta nu este pământul meu şi nici al nostru. Este pământul străbunilor noştri. Şi pentru că noi te-am acceptat să vii aici şi vrei să faci această investiţie – care pentru ei este uriaşă – te rog frumos ca de acum încolo să consideri că eşti la tine acasă, iar pe mine să mă consideri ca pe tatăl tău şi orice ţi s-ar întâmpla să şti că poţi să apelezi la mine şi eşti ca şi unul din membrii noştri. A vorbit din suflet şi pe mine m-a mişcat”, a mai spus Radu Mazăre.
Citeşte şi: Primarul Mazăre despre concediul într-o zonă aflată sub avertizare după cutremurul din Indonezia: „Am scăpat eu de Băsescu, cum să nu scap de tsunami?”