Saliva lui Arnold Schwarzenegger şi respiraţia lui Brad Pitt se vând pe net

Comentează

Ce are în comun respiraţia actorului Brad Pitt cu WC-ul rockerului John Lennon sau cu o picătură din saliva lui Arnold Schwarzenegger? Aparent, nimic, dar toate aceste lucruri au fost scoase la vânzare pe mii de dolari, pe internet, pe site-urile dedicate fanilor vedetelor din toată lumea. Un astfel de site a întocmit, recent, lista celor mai ciudate obiecte pe care le poţi achiziţiona la ora actuală, dacă ai ceva bani.

Saliva lui Schwarzenegger, 800 de dolari Un fan susţine că a fost pe fază când pe Arnold l-a apucat tusea la o conferinţă. Lui Schwarzenegger i-a sărit o picătură de salivă, iar presupusul fan “a cules-o” într-un recipient de plastic şi a păstrat-o în condiţii speciale, pentru a nu se evapora. Preţul cerut este de 800 de dolari.Respiraţia lui Brad Pitt, 500 $ Un admirator al lui Brad Pitt susţine că a adunat într-un borcan aerul expirat de actor atunci când acesta se afla la lansarea unui film. Incredibil, dar pe site-ul e-Bay chiar sunt oameni dornici să cumpere borcănelul! Preţul de pornire e 500 de dolari.
Guma de mestecat a lui Britney Spears, 1.000 $ “Aceasta e guma originală pe care Britney a scuipat- o. Nu a fost atinsă de când a părăsit gura lui Britney”. Aşa sună anunţul publicat de organizatorii unei licitaţii pe internet. Cererile au fost extrem de multe, iar suma ei e de 1.000$Radiografia lui Marilyn Monroe, 45.000 $ Sex-simbolul anilor ’50 a făcut o radiografie pulmonară, în timpul unei consultaţii medicale. Acel film e scos acum la vânzare pe internet cu 45.000, de dolari.
O şuviţă din părul lui Elvis Presley, 15.000 $ Regele rock’n’rollului e iubit şi acum de milioane de oameni din toată lumea. Unii sunt chiar dispuşi să scoată bani grei din buzunar pentru a avea un obiect ce i-a aparţinut lui Elvis. Spre exemplu, un fost frizer, care susţine că legendarul cântăreţ i-a fost client fidel, a scos la licitaţie pe internet o şuviţă din părul starului. Preţul a ajuns în prezent la 15.000 de dolari, după ce a pornit de la 700 de dolari.WC-ul de porţelan al lui John Lennon, 14.600 $ Un vas de toaletă folosit de legendarul cântăreţ John Lennon a fost vândut chiar săptămâna trecută, cu 14.600 de dolari, în cadrul unei licitaţii online de obiecte care au aparţinut formaţiei Beatles. E vorba despre un vas de WC din porţelan alb decorat cu un model floral albastru, pe care cunoscutul muzician l-a avut în luxoasa sa reşedinţă de la Tittenhurst Park, din Berkshire (sud-estul Angliei).
Proteza dentară a lui Churchill, 28.000 $ Proteza fostului premier britanic Winston Churchill, prezentată sub denumirea “dinţii care au salvat lumea în perioada 1939 - 1945”, a fost vândută la licitaţie, recent, pentru aproape 28.000 de dolari, această sumă depăşind de trei ori estimările experţilor în domeniu.Şosetele murdare ale lui Bryan Adams, 850 $ Admiratoarele înrăite ale cântăreţului Bryan Adams pot achiziţiona o pereche de şosete murdare ale starului. Acestea au fost puse în vânzare pe internet de un taximetrist american, care susţine că rockerul s-a schimbat de şosete în maşina lui şi le-a lăsat acolo pe cele vechi. Preţul porneşte de la 850 $.
Sutienul lui Cher, 15.000 $ Un sutien purtat de cântăreaţa Cher în urmă cu 15 ani a fost uitat de stafful divei într-o cabină de probă. Un “întreprinzător” l-a luat şi de atunci tot încearcă să-l vândă. Nu a reuşit, pentru Cher că cere 15.000 $.Resturi din sendvişul lui Justin, 1.000 $ Până şi produse alterabile din care au gustat vedetele se caută pe internet. Exemplul recent este un rest de sendviş din care a muşcat Justin Timberlake. O admiratoare l-a urmărit şi a luat de pe masă farfuria cu bucata de sendviş nemâncată. Cât cere pe ea? “Doar” 1.000 de dolari.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ciocan de judecător pe un birou
07:28
Un român stabilit în Anglia a fost condamnat la 4 ani de închisoare după ce a încercat să își ucidă fosta soție și să îi incendieze casa pentru că a refuzat „să i se supună”
Laurențiu Drăghici. Sursa foto: captură Youtube / Valea Prahovei TV
ExclusivAnaliză
07:00
Ce pedeapsă și-a negociat comisarul care a ordonat distrugerea în secret a arhivei de la Poliția Ploiești. Actele scăpate din foc au fost terminate de apă
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD și pe membrii delegației partidului în timpul declarațiilor de presă susținute în urma consultărilor politice cu prim-ministrul desemnat Luca Niculescu, 8 octombrie 2026
06:47
Conducerea PSD se reunește pentru a decide susținerea Guvernului Luca Niculescu. Condițiile puse de social-democrați
Luca Niculescu, îmbrăcat într-un sacou negru, o cămașă albă și o cravată neagră cu buline albe, ținând mâinile apropiate de corp și în fața trunchiului, cu o foaie de hârtie în mână
06:23
Luca Niculescu continuă consultările pentru formarea Guvernului. Programul întâlnirilor de luni și data la care va fi prezentată lista miniștrilor
Ultimele știri
08:28
Aeroportul din Riad, lovit din nou de rachete, la o zi după ce 12 oameni au fost uciși în același terminal. Este al patrulea atac din ultimele 5 zile
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
08:12
O plantă uriașă, cu frunze de 2 metri, vizibilă din spațiu, descoperită întâmplător cu Instagram. Ar exista doar 50 în lume
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Femeia avea 600.000 de euro în cont, dar a cerut ajutor de șomaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?