Simona Florescu, cea care a fost căsătorită cu marele actor Ion Dichiseanu, are, în sfârşit diploma de licenţă. Ea a intrat în posesia actului abia astăzi, joi - 20 februarie 2014, la nici mai mult nici mai puţin de 16 ani distanţă de momentul în care şi-a terminat studiile.
Cântăreaţa este absolventă a Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir". Vedeta şi-a fotografiat diploma şi a publicat imaginea pe o reţeau de socializare.
"În sfârşit mi-am ridicat Diploma de Licenţă în Ştiinte Juridice, dar cea mai mare plăcere a fost reîntâlnirea cu cei care mi-au fost profesori!", a comentat, foarte încântată, Simona Florescu.
Fanii au felicitat-o pe vedetă că a reuşit, într-un final, să-şi ridice diploma.