Tăticul Playboy, Hugh Hefner, şi-a vândut zilele trecute una dintre vilele sale şi a cam ieşit în pierdere.
Casa din Los Angeles, SUA, a celebrului american a fost scoasă la vânzare cu preţul de 28 de milioane de dolari, dar a fost cumpărată cu numai 18 milioane $. Locuinţa, pe care Hefner a împărţit-o cu fosta lui soţie, Kimberley are şapte dormitoare şi e un monument al arhitecturii, dar din păcate criza financiară a cam strâmtorat buzunarele celor care fac tranzacţii pe piaţa imobiliară.
Totuşi, e ciudat faptul că noul proprietar al casei e un tânăr de 25 de ani, care nu a avut nici o problemă să scoată imediat din buzunar suma necesară achiziţionării.