Acasă, la mama, în Piteşti

Unde te duci tu, «Brili»?“Briliantul” se poate întoarce în casa părintească din Piteşti, o vilă aflată într-o zonă centrală a oraşului Piteşti. Îngrijoraţi de starea sa financiară, părinţii fotbalistului, Spiridon şi Rodica (foto), l-ar putea repatria pe Mutu, care ar avea la dispoziţie o casă imensă, pe două niveluri şi o grădină mare. Mai mult, mama sa îi ţine camera neschimbată de când s-a transferat la Dinamo, aceasta fiind decorată cu tricourile de la toate echipele la care a jucat, diplomele, medaliile şi cupele câştigate, dar şi suvenirurile aduse de fiul său din călătoriile pe care le-a întreprins în jurul lumii.

La socru, în Republica Dominicană

Leonardo Matos Berrido și fiica lui, Consuelo Mutu
Mutu se poate retrage şi în Santo Domingo (Republica Dominicană), o fostă colonie spaniolă, situată în Arhipelagul Antilelor, acolo unde Leonardo Matos Berrido (73 de ani), scorul fotbalistului, este un influent om de afaceri.
Unde te duci tu, «Brili»?
Tatăl Consuelei are şi o casă imensă cu plajă proprie. Socrul lui Mutu beneficiază de şofer, maşină personală şi bodyguard, pe care le-ar pune bucuros la dispoziţia “Briliantului”.

La Florenţa, după inima Consuelei

Internaţionalul român se poate stabili la Florenţa, unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei şi unul dintre preferatele Consuelei, soţia lui. Mutu mai deţine încă apartamentul de 300 mp din Toscana închiriat de Fiorentina pe timpul când el evolua pentru echipa “viola”, deşi chiria sare de 5.000 de euro.
Ăsta e blocul în care Mutu stă la Florența
Mutu are numeroşi prieteni în oraş, iar fotbalistul are restaurante şi magazine de haine preferate, aşa că nu ar fi greu să se stabilească definitiv pe malurile râului Arno. Fosta capitală a regatului e la doar 200 km de actuala reşedinţă din Cesena.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.