”M-am răsturnat, am aterizat foarte rău, dându-mă peste cvap, am închis ochii și nu am vpzut că iau contact direct cu solul. Nu m-am ajutat de mâini și m-am dus. Când am ajuns în București, m-am dus direct la spital. Am căzut pe față, peste silicoane/ Am rămas cu durerea până a doua zi. Am luat cel mai puterni calmant. Cel mai puternic, de concentrație maximă - eu am luat trei. Am luat și altfel de camlante. Durerea nu mi-a trecut, dar m-am făcut praf la stomac, pentru că nu am avut pansament gastric. Într-un final a cedat durerea. Doctorul mi-a spus că am ceva la musculatură. M-a pus să port bustiera. Dar în weekend (16-17 martie, n.r.) mă duc iar”, mărturisea Nicoleta la Drept la țintă, vineri.
Aventurile la schi nu au început aici însă pentru Luciu. Ea a povestit că într-o altă zi, nu a purtat cască în timp ce se dădea pe pârtie. A aterizat în cap și s-a lovit atât de tare, încât a avut probleme cu vederea preț de câteva zeci de minute.
Nicoleta Luciu a devenit celebră în 1999, când a câștigat titlul "Miss România".
Atunci era o brunetă focoasă, gata să să se dezbrace pentru a deveni celebră. După ce a realizat patru pictoriale pentru revista cu "iepurași", succesul nu a întârziat să apară: a devenit asistentă în emisiunea realizatoarei Tv Teo Trandafir, a cântat câțiva ani în trupa Laguna, a jucat în numeroase telenovele românești și a fost considerată ani buni cea mai sexy femeie din România.
Nicoleta este căsătorită cu afaceristul maghiar Zsolt Csergo, cu care are copii.