Actorul a acceptat propunerea de a filma gol goluţ pentru rolul Adam, într-una dintre scenetele pline de umor ale echipei nebune de la Mondenii.
În scketch îl puteţi vedea pe fostul „Burlac”, în costumul şi … rolul lui Adam. Aflaţi în Rai, el şi Eva se trezesc luaţi la puricat de „soţia”# designerului de pantofi Mihai Albu, interpretată savuros de Mirela Zeţa.
Ajunsă şi ea în Rai, „Iulia” se apucă să le comenteze celor doi ţinutele sau, mai bine zis, lipsa lor.Ce are de spus Iulia Albu despre costumul lui Adam şi cum s-a descurcat Vladimir Drăghia în rolul primului bărbat, aflaţi urmărind Mondenii, în această seară, de la ora 20:30, live la Prima TV.
VLADIMIR DRĂGHIA, GOL PUŞCĂ într-o EMISIUNE TV! FOTO ULUITOR
Vladimir Draghia s-a născut în Galaţi şi în prezent profesează ca actor. Înainte de a merge pe această linie, Vladmir a fost înotător de performanţă şi o perioadă a făcut parte chiar din lotul olimpic. După liceu, Vladimir Drăghia a obţinut două burse în America. Din diferite motive financiare nu a reuşit să plece aşa că a plecat în Italia să încarce tiruri, la negru.
După o jumătate de an, când s-a întors în Bucureşti, la facultate, a obţinut un rol în telenovela „Vocea inimii”, la Antena 1. Vladimir Drăghia a apărut în zeci de reclame şi în spoturi TV.
Draghia a mai aparut in scheciurile de la „Mondenii”, cu cocalarul şi piţipoanca, pe Messenger.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.