A rămas o zi până la lansarea celui mai recent transforming show, adus în exclusivitate în România, de Antena 1. Te cunosc de undeva! îi va aduce în faţa telespectatorilor pe CRBL, Delia Matache, Maria Buză, Dan Helciug, Julia Jianu, Lora, Jorge şi Iulian Vasile în ipostaze inedite, în care telespectatorii nu au avut ocazia să îi vadă până acum. Cei opt vor fi concurenţii incredibilului <Concurenţii vedetă vor primi prin tragere la sorţi numele artistului pe care îl vor avea de interpretat în fiecare ediţie a show-ului şi, timp de o săptămână, vor face tot ce le stă în putinţă pentru a-i studia gesturile, inflexiunile vocii, stilul vestimentar şi prezenţa scenică, sub îndrumarea unor antrenori. Doi dintre membrii juriului, Ozana Barabancea și Andrei Aradits vor fi și profesorii concurenţilor. Ozana se va ocupa de pregătirea vocală a concurenţilor astfel încât să poată ajunge să reproducă cu o acurateţe cât mai mare timbrul vocal al personajelor pe care le vor avea de interpretat, în vreme ce Andrei Aradits de partea mimico gestuală. Acestora li se alătură și Ioana Macarie, cea care se va ocupa de coregrafii.
Astfel, in fiecare saptamană fiecare concurent se va prezenta in fata juriului in ipostaza unei celebritati si va fi evaluat de acesta pe baza unor criterii precum: acurateţea interpretării, respectarea coregrafiei, însuşirea gesturilor specifice, credibilitate, stil etc.
Vedetele vor primi în fiecare ediţie a show-ului un punctaj, iar la finalul fiecărui show se va întocmi un clasament în funcţie de punctajele obţinute de fiecare. Vedetele concurenti luptă în fiecare editie pentru premii în bani, dar şi un mare premiu, câştigat în marea finală, editie în care publicul va decide cine merită să câștige. Sumele de bani câştigate vor fi donate unor cauze sociale reprezentate de fiecare dintre aceştia.
Gazdele show-ului vor fi Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.