Artista şi-a anulat primul concert din turneul "Nothing But Love" cu care doreşte să revină în atenţia lumii muzicale, din cauza unei infecţii respiratorii.
Whitney trebuia să presteze astăzi în Paris, dar concertul a fost amânat pentru o dată care va fi stabilită ulterior. În schimb, debutul turneului va avea loc în Machester, joi, 8 aprilie.
Nici în Australia Houston n-a impresionat, ba chiar şi-a dezamăgit fanii veniţi la un concert de-al său. Aceştia s-au plâns că abia mai putea respira pe scenă, stârnind noi controverse legate de sănătatea sa. Se ştiu foarte bine problemele pe care cântăreaţa le-a avut cu drogurile, dar avocatul său a dezminţit de fiecare dată că ar avea din nou probleme cu stupefiantele.