Ce să ai în mașină vara pe caniculă când pleci la drum. Ghid de supraviețuire

 4 comentarii

Ne aflăm în plin sezon estival, ceea ce înseamnă că perioada concediilor de odihnă încă nu s-a încheiat. Atunci când își planifică vacanța, din ce în ce mai mulți români aleg să facă deplasarea cu mașina personală ori cu una închiriată chiar și atunci când călătoresc în străinătate. Află ce nu trebuie să-ți lipsească din mașină vara pe caniculă când pleci la drum.

Principalele avantaje ale unui „road trip” se referă la precauții de materie de siguranță, de confort, dar și la opțiunile de a vizita cât mai multe obiective turistice, precum și libertatea de a schimba în orice moment traseul ori să campezi oricând. Însă, o călătorie cu mașina pe timpul verii poate deveni una de coșmar dacă nu îți iei o serie de măsuri de precauție. Fie că te îndrepți către mare sau către munte, fie că vizităm prieteni sau rude ori că explorăm locuri noi este esențial să fim pregătiți pentru călătorie.

Pregătește-te serios pentru călătoria cu mașina

Pregătirile necesare unei astfel de călătorii nu reprezintă o sarcină nici grea, dar nici ușoară. Însă, o planificare atentă din timp te va ajuta să eviți eventuale capcane și să faci ca drumul pe care îl vei face să fie cât mai plăcut și cât mai relaxant atât pentru tine, cât și pentru familia ta.

În cazul în care ești o persoană mai precaută din fire sau pur și simplu vrei să te asiguri că nu vei avea parte de nici un fel de bătăi de cap, va trebui ca atunci când te pregăteti să pleci către destinația de vacanță să întocmești o listă cu lucruri care nu ar trebui să-ți lipsească din mașină.

Dacă vei face acest lucru și vei avea la tine tot ceea ce îți trebuie, atunci când vei fi pus într-o situație neplăcută, nedorită și neanticipată, așa cum este o pană de roată sau de motor, vei putea să depășești cu brio momentul dificil, în ciuda caniculei care „domnește” asupra multor țări din Europa, inclusiv din România, cu temperaturi de chiar peste 40 de grade Celsius.

Verifică mașina înainte de a porni la drum

O călătorie cu mașina în țară sau în străinătate vara implică o serie de aspecte pe care trebuie să le iei în calcul înaine de a porni la drum. În caz contrar, o simplă călătorie cu mașina se poate transforma foarte repede într-o adevărată provocare, mai ales dacă ai plecat la drum cu copilul sau copiii.

Așadar, călătoriile cu mașina pe timp de vară pot fi foarte plăcute și relaxante dacă și mașina este pusă la punct din punct de vedere tehnic. Înainte de a pleca, asigură-te că automobilul tău este în stare bună de funcționare pentru a face din această călătorie o experiență de neuitat, cât mai plăcută, cât mai confortabilă și cât mai sigură.

Dacă se impune vreo reparație, oricât de mică, nu ezita să o faci. Trebuie să fii conștient că, dacă defecțiunea este depistată la motor, la direcție ori la sistemul de frânare, aceasta trebuie remediată fără ezitare. Totodată, verifică și instalația de aer condiționat deoarece specialiștii recomandă ca, de-a lungul unei călătorii pe distanțe lungi, în habitaclu să fie o temperatură optimă. Având la îndemână toate aceste lucruri importante vei putea face față cu succes temperaturilor foarte ridicate și te vei putea bucura de fiecare moment al călătoriei.

Ce obiecte trebuie să ai în mașină când pleci la drum vara?

Arhiva foto

Pentru a fi scutit de orice surprize neplăcute pe durata întregii călătorii, atunci când îți faci bagajele și le așezi în portbagaj este recomandat să rezervi întotdeauna loc și pentru anumite obiecte care la prima vedere par mărunte și neînsemnate, dar care se pot dovedi extrem de utile în cazul în care în timpul călătoriei te vei lovi de situații care mai de care mai complicate, scrie site-ul TravelPlanner.ro. De aceea, ne-am gândit ca în acest articol să-ți spunem care sunt lucrurile care nu trebuie să lipsească din mașina ta atunci când planifici o călătorie de vacanță pe timpul verii.

Apă plată și minerală

Apa este esențială pentru a rămâne hidratat atunci când stai mult în mașină, mai ales în zilele caniculare așa cum sunt cele din această perioadă. De aceea, asigură-te că ai în mașină suficientă apă pentru toți ocupanții acesteia, plus câteva sticle în plus pentru situații de urgență.

Sticle cu apă rece

Dacă este posibil, pune în portbagaj o ladă frigorifică în care să așezi câteva sticle cu apă care să fie reci pe toată durata călătoriei de vacanță. De asemenea, vei avea apă rece și atunci când vei ajunge la destinație.

Alimente neperisabile

Date fiind temperaturile foarte mari, când pleci la drum cu mașina pe timpul verii este recomandat să iei cu tine și câteva alimente neperisabile pe care să le păstrezi într-o geantă/ladă frigorifică. Sunt recomandate conservele, batoanele energizante, fructele deshidratate, biscuiți, sticksuri, sandwich-uri etc. Dacă mergi într-un roadtrip prin țară ar fi o idee bună să iei cu tine și o măsuță și scaune pliabile de camping, care nu ocupă mult spațiu în mașină. Gustările îți vor fi de folos și în cazul mai puțin plăcut în care vei rămâne în pană.

Pătură

Chiar dacă este vară, nu ezita să iei cu tine și o pătură. Aceasta o vei putea folosi în nopțile răcoroase pentru a te înveli, dacă vei dormi în mașină. În același timp, pătura îți va fi utilă pentru a te odihni pe plajă.

Umbrelă

O umbrelă îți va fi de folos oricând în timpul unei vacanțe de vară. Dincolo de faptul că te va proteja în zilele ploioase, umbrela te va proteja împotriva razelor ultraviolete atunci când stai pe plajă sau când te plimbi în zilele toride.

Cremă de protecție solară

Când faci bagajul asigură-te că iei cu tine și o cremă de protecție solară cu factor de protecție ridicat, mai ales dacă urmează să pleci la mare. Aplicată pe piele în mod regulat și corespunzător, în special pe față, pe gât și pe mâini, crema SPF de va proteja împotriva razelor ultraviolete.

Haine lejere și pălărie/șapcă

În timpul unei călătorii cu mașina vara, pe caniculă, este recomandat să porți haine lejere, fabricate din materiale naturale. Acestea permit pielii să respire și să se răcorească mai ușor. Un accesoriu extrem de util în zilele caniculare de vară îl reprezintă pălăria sau șapca. Oricare dintre acestea te va proteja de razele puternice de soare și de căldură și te va ajuta să nu faci insolație.

Ochelari de soare

O pereche de ochelari de soare te va proteja întotdeauna împotriva razelor de soare și a prafului, mai ales în cazul în care suferi de o afecțiune la nivelul ochilor. Specialiștii oftalmologi recomandă purtarea unor ochelari de soare cu lentile polarizate, care asigură un plus de siguranță datorită conceptului care permite minimizarea cantității de lumină care trece prin ele.

Un kit de siguranță auto

Kit-ul este obligatoriu prin lege și trebuie să fie în termenul de valabilitate. Acesta trebuie să conțină o trusă medicală, două triunghiuri reflectorizante, o vestă reflectorizantă și un stingător auto.

Trusă medicală

De asemenea, trusa medicală este, de asemenea, foarte importantă. Aceasta trebuie să conțină, între altele, medicamente, foarfecă, dispozitiv pentru respirație gură la gură, pansamente, tifon, leucoplast, comprese sterile, bandaje, mănuși de unică folosință, folie izotermă de 2,10 x 1,60 m și o broșura cu instrucțiuni de prim ajutor.

Încărcător/baterie pentru smartphone

Nu uita să iei cu tine un încărcător pentru telefonul mobil pentru a putea rămâne conectat în timpul călătoriei. De asemenea, dacă deții o baterie externă, găsește-i și acesteia un loc în bagaj.

Kit de reparație pană auto

Acest tip de kit-uri sunt de mai multe tipuri. Există kit-uri care costă și în jur de 30-35 de lei, care conțin câteva unelte de bază cu care să faci o reparație de moment pentru a putea ajunge cu mașina pe roți până la cel mai apropiat service. În schimb, sunt și kit-uri mai scumpe, care costă peste 100 de lei și care conțin, spre exemplu, un compresor de aer, lichid de etanșeizare. Citește cu atenție instrucțiunile unui astfel de kit înainte să-l folosești.

Ce acte ai nevoie când călătorești cu mașina

Pentru a putea petrece o vacanță de neuitat și lipsită de griji atunci când călătorești cu mașina, în afară de bagaje și de bani trebuie să acorzi o atenție deosebită actelor pe care va trebui să le iei cu tine, atât cele personale, cât și cele ale mașinii tale.

Așadar, înainte de a porni la drum, asigură-te că tu și ceilalți pasageri din mașină, inclusiv minorii au asupra lor un act de identitate valabil, fie că este vorba despre buletin ori despre pașaport. În cazul minorilor care neînsoțiți de ambii părinți ori care fac parte dintr-o familie monoparentală vei avea nevoie de o procură autentificată la un birou de notar public din partea părintelui care nu a făcut deplasarea. În acest document trebuie menționate numele și prenumele adultului care însoțește minorul, perioada în care acesta este plecat din țară și orașul/țara unde își va petrece vacanța. De asemenea, nu uita de asigurarea/asigurările medicale și nici să verifici din timp valabilitatea tuturor actelor cu care vei călători.

Pentru autoturism vei avea nevoie să ai asupra ta un permis de conducere valabil, certificatul de înmatriculare al mașinii cu viza ITP valabilă și o poliță de asigurare RCA. Dacă vei călători în afara țării, RCA-ul va trebui să fie însoțit de Cartea Verde a mașinii. În cazul în care călătorești în afara UE cu o mașină achiziționată în leasing, care aparține companiei la care ești angajat sau care are alt proprietar, la vamă îți va fi solicitată o procură din partea proprietarului. Aceasta trebuie tradusă în limba țării respective, autentificată la un notar public și apostilată.

Foto: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    MirunaI 27.07.2023, 19:15

    Foarte util articolul

  • Avatar comentarii

    Any0205 28.07.2023, 12:24

    Foarte bun articolul! Felicitări!

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 28.07.2023, 15:01

    Si ceva bani de buzunar :)

  • Avatar comentarii

    Gore24 28.07.2023, 21:15

    Interesant articol!

ALTE ȘTIRI
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
MONDEN
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
Anisia Gafton si Serghei
14:08
Anisia Gafton se pregătește să nască. Ce a decis în legătură cu numele bebelușului. „Mai e o chestiune de câteva zile”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
15:48
Turcia interzice rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani. Măsura intră în vigoare de la 1 noiembrie și va fi aplicată printr-un sistem guvernamental de verificare a vârstei
15:34
Peste 26.000 de pelerini așteaptă 15 ore la rândul de 5 kilometri de la Iași. Zeci de mii de oameni, la moaștele Sfintei Parascheva
15:31
Salariile reale scad în țările din Europa. Milioane de români din diaspora își pierd din puterea de cumpărare
15:26
Zăcământ de 30.000.000 de tone de uraniu, găsit sub deșert, în China. Descoperirea ar putea schimba lumea
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Dafin, cimbru și mărar
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...