Un tren numit Darjeeling (HBO-20.00)
La un an de la moartea tatălui lor, trei fraţi, Francis (Owen Wilson), Peter (Adrien Brody) şi Jack (Jason Schwartzman), care nu şi-au mai vorbit de la înmormântare, se întâlnesc pentru prima dată.
Francis, cel mai mare dintre ei, are un trecut cam ciudat, lucru care l-a făcut să intre într- o mulţime de probleme. Peter trăieşte cu impresia că a fost favoritul tatălui lor decedat, iar mezinul, Jack, e încă obsedat de fosta iubită, despre care vorbeşte tot timpul... Ceea ce Francis ştie, iar ceilalţi doi nu, este că mama lor, Patricia, absentă la înmormântarea tatălui, s-a refugiat în India, la o mânăstire, unde a devenit măicuţă.
Fără să dezvăluie adevăratul motiv, fratele cel mare îi convinge pe ceilalţi doi să plece într-o călătorie plină de aventuri, de-a lungul Indiei, cu un tren numit Darjeeling.
Ruptura (HBO-21.30)
Procurorul Willy Beachum este numit să preia cazul inginerului Ted Crawford (Anthony Hopkins, foto), acuzat că ar fi încercat să-şi ucidă soţia. Deoarece Ted şi-a recunoscut vina, omul legii crede că are de-a face cu un caz uşor de câştigat. Însă inginerul este declarat nevinovat, lucru care-l determină pe procuror să înceapă o investigaţie pe cont propriu.
Dragoste cu preaviz (ACASA TV-20.30)
George nu ia nici o decizie fără ajutorul avocatei sale, Lucy (Sandra Bullock, foto), indiferent dacă e vorba de încheierea unei afaceri sau de alegerea unei canapele. Atunci când ea îşi dă demisia,
bărbatul e pus în situaţia de a descoperi de unul singur cum să-i spună lui Lucy că e îndrăgostit de ea.
Comoara din spatele cărţilor 2 (TVR1-21.10)
Bibliotecarul Flynn (Noah Wyle, foto) primeşte o nouă misiune: să afle adevărul din spatele legendei minelor regelui Solomon. Împreună cu Emily Davenport, o expertă în istoria antică, descoperă indicii conform cărora destinul lui Flynn e legat, în mod misterios, de cel al regelui Solomon...