Când carnea este gătită la temperatură înaltă, emană substanţe denumite amine heterociclice şi hidrocarburi policiclice aromatice, conform Fox News , iar acestea pot provoca cancer, dar şi alte boli. În aceste condiţii este de preferat să nu lăsăm carnea pe grătar prea mult timp, dar dacă preferaţi carnea gătită astfel, trebuie să ţineţi cont de câteva sfaturi:
Marinatul cărnii face astfel încât substanţele periculoase emanate de carnea gătită la grătar să scadă chiar şi cu 70%, iar puţină bere adăugată peste ea va reduce şi mai mult acest risc.
Înainte de a prepara carnea, este bine ca ea să fie băgată în cuptorul cu microunde între 60 şi 90 de secunde. Carnea nu trebuie expusă direct la o temperatură ridicată, indiferent dacă se pregăteşte pe grătar sau în tigaie.
De asemenea, carnea trebuie întoarsă constant pe toate părţile, pentru că porţiunile în care ea se arde sunt cele mai periculoase pentru sănătate.