De ce se sinucid oamenii?

Depresia, ca orice boală psihică (adică mental-emoţională), se poate trata, cu condiţia ca bolnavul să accepte că are nevoie de ajutor şi că îmbunătăţirea stărilor lui depinde de el, arată unica.ro. Când o persoană apropiată se adânceşte în depresie, vei observa următoarele semne exterioare:
Persoana îşi pierde ceea ce numim «dragoste de viaţă»: plăcerea de-a se trezi dimineaţa, chiar şi în weekend, de-a mânca, de-a se vedea cu prietenii, de-a comunica. Motivul este că nu mai vede niciun sens în a face aceste lucruri, pentru că nu mai are scopuri personale, fie ele mai mari sau mai mici. De multe ori, dacă am căuta în trecutul ei, am vedea că a avut multe speranţe, multe scopuri şi că cele mai multe dintre ele au rămas neîmplinite.
Starea generală este de apatie, scade ritmul mişcărilor şi al vorbirii; dispare pofta de mâncare; apar insomniile. Pe corp se văd semnele acestor stări: apar cearcăne, pielea devine palidă, musculatura îşi pierde tonusul, apar modificări mari în greutate – persoana slăbeşte mult sau devine supraponderală.
Depresia se accentuează odată cu izolarea socială. Emoţiile negative duc la depresie atunci când se asociază cu lipsa de speranţă. Când o persoană are stări neplăcute, mai întâi ea caută ajutor şi sprijin la persoanele apropiate. De multe ori, devine dependentă de ceilalţi, se agaţă de ei, îi învinovăţeşte pentru că nu sunt mai suportivi. Devine chiar o prezenţă neplăcută, sufocantă.  Dacă va fi respinsă, atunci se va izola şi se va adânci în stările neplăcute. Singură nu va reuşi să iasă din ele. Va renunţa să mai caute ajutor în jur, pentru că se va aştepta să fie respinsă.
Depresia are la bază două tipuri de structuri mental-emoţionale:
1. Prima categorie de persoane expuse depresiei sunt idealiştii. Ei îşi fixează scopuri de viaţă imposibil de atins. După o vreme, îşi dau seama că, oricât de mult s-ar strădui, nu-şi vor putea realiza visurile şi încep să se simtă vinovaţi pentru aceste eşecuri, când de fapt ar fi mai potrivit să-şi reformuleze scopurile. Aceste scopuri sunt adeseori nerealiste, neaflându-se  sub controlul lor. De exemplu, un scop de genul „vreau să fiu iubită“ sau „vreau să am o relaţie perfectă“ nu depinde de o persoană şi acest scop trebuie transformat în „vreau să învăţ cum să mă port într-o relaţie, cum să-mi comunic aşteptările, cum să-mi exprim emoţiile, cum să cer afecţiune, cum să plec dintr-o relaţie dacă nu este bună pentru mine“ etc.

2 A doua categorie de persoane sunt perfecţio-niştii. Ei se sabotează constant, o perioadă îndelungată de timp. Au multe capacităţi, însă în egală măsură tendinţe perfecţioniste. Se compară cu un standard foarte ridicat şi se autoevaluează      încontinuu într-un mod critic. Această agresiune faţă de propria persoană duce în timp la o oboseală foarte mare şi la o scădere a vitalităţii. Persoana este atât de autocritică, încât nici măcar nu-şi dă voie să facă primii paşi în direcţia dorinţelor sale. Îşi spune că nu are sens, pentru că nu ar reuşi să şi le îndeplinească sau s-ar face de râs şi abandonează din start orice acţiune.
Citiţi mai multe despre sinucidere şi cum puteţi ajunge să vă schimbaţi starea proastă într-una bună pe unica.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE