Fetiţă de 3 anişori, la un pas să-şi piardă vederea

Comentează

"Fetiţa mea, Nicole-Anamaria, are 3 ani şi suferă de o afecţiune gravă la ochi. În 2009, a fost diagnosticată cu subluxaţie bilaterală a cristalinului şi Sindrom Marfan. Ca să nu-şi piardă vederea, are nevoie de implant de cristalin la ambii ochi. Am fost cu ea la mai multe clinici din ţară. Peste tot ni s-a dat acelaşi răspuns: fetiţa e prea mică pentru o intervenţie atât de complexă. Dacă mai aşteptăm însă, Anamaria ar putea să-şi piardă vederea. Deja cu ochiul stâng nu mai vede deloc. Dacă ia o jucărie în mânuţă, o aduce foarte aproape de ochişori ca să poată distinge ceva. Ştiţi ce mă întreabă în fiecare zi: «Tati, de ce nu mai văd jucăriile?» Singura şansă ca fetiţa noastră să nu-şi piardă vederea e o intervenţie chirurgicală la o clinică din Germania. Operaţia ne costă 15.000 de euro, din care am reuşit să strângem, cu ajutorul oamenilor cu suflet, 10.500 de euro. Mai avem nevoie de circa 4.000. Îi rog pe toţi cei care citesc aceste rânduri să ne ajute să adunăm suma ca s-o salvăm pe micuţa noastră de la orbire." Petru Bezsnei, Arad

Pentru ajutorarea fetiţei se pot face donaţii în următoarele conturi:

  1. RO 25 RZBR 0000 0600 0624 6840 – RON, RAIFFEISEN BANK
  2. RO70 RZBR 0000 0600 1446 8429 – EURO, RAIFFEISEN BANK
  3. RO 96 INGB 0000 9999 0043 8593 - RON, ING BANK
  4. RO 84 BTRL 0020 1201 9739 08XX - RON, BANCA TRANSILVANIA
  5. Titular cont Adam - Bezsnei Petru - Stelian.
  6. Părinţii pot fi contactaţi la numerele de telefon: 0730.018.078, 0754.407.770, 0731.874.847.

Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacoeie, la numărul de telefon 021.203.08.49.
Libertatea nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul scrisorilor primite de la cititori

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Oana Țoiu, la seminarul „The Black Sea Security Seminar ’26 - Secure Euxeinos, Secure Europe”. Sursa foto: Facebook / Ministerul Afacerilor Externe
ExclusivInterviu
10:00
Mihai Chihaia, analist în securitate europeană: „Este nevoie de mai mult leadership de idei la Bruxelles, din partea României, pentru consolidarea securității maritime”
Avertizari imediate vreme rea România
09:02
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România cu ceață și vijelii cu rafale de până la 120 km/h
MONDEN
Adrian Nartea
10:14
Adrian Nartea, mesaj pentru șoferii nervoși după ce a alergat 21 de kilometri în București: „Senzatia de libertate nu poate fi mai mare”
Pepe si sotia lui, alaturi de copii
10:01
Povestea de dragoste dintre Pepe și Yasmine. „Când am ajuns acolo am văzut-o deja cu alți ochi”
POLITIC
Luca Niculescu este surprins zâmbind în timp ce vorbește la un microfon și gesticulează ușor cu mâna stângă.
09:26
Luca Niculescu vrea ca până joi să aibă lista de miniștrii și programul de guvernare: „Nu promit miracole”
Luca Niculescu, propunerea de premier a lui Nicușor Dan, este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE. Foto: Administrația Prezidențială
08:56
Luca Niculescu propune un acord politic pe șase luni, pe fondul cerințelor PSD și al refuzului PNL de a intra la guvernare: „A venit momentul să accelerăm”
Ultimele știri
10:39
Unde se oprește curentul în Galați, între 12-16 octombrie. Sute de consumatori casnici și agenți economici vor fi afectați
10:37
Călin Georgescu, din nou în fața instanței. Tribunalul București decide azi dacă politicianul rămâne în arest preventiv
10:36
Pensie anticipată fără penalizări: reducerile speciale de care beneficiază femeile cu copii
10:27
„Mi-au căzut dinții în avion”. Ce a pățit o coafeză cunoscută din Polonia după ce s-a dus la dentist în Turcia
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Un bărbat la laptop foloseste inteligenta artificiala la laptop, poartă o cămașă albastră și stă la un birou alb. În stânga imagini este și o grafică au AI
09:35
„AI este mai puțin reglementată decât o cutie de lapte”, spune șeful Microsoft și cere reguli mai dure
Nufărul uriaș Victoria Colombiana. Sursa foto: Magdalena, C. et al. / Phytotaxa, 2026.
08:12
O plantă uriașă, cu frunze de 2 metri, vizibilă din spațiu, descoperită întâmplător cu Instagram. Ar exista doar 50 în lume
Femeia avea 600.000 de euro în cont, dar a cerut ajutor de șomaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Ciocan de judecător pe un birou
07:28
Un român stabilit în Anglia a fost condamnat la 4 ani de închisoare după ce a încercat să își ucidă fosta soție și să îi incendieze casa pentru că a refuzat „să i se supună”
Laurențiu Drăghici. Sursa foto: captură Youtube / Valea Prahovei TV
ExclusivAnaliză
07:00
Ce pedeapsă și-a negociat comisarul care a ordonat distrugerea în secret a arhivei de la Poliția Ploiești. Actele scăpate din foc au fost terminate de apă
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?