GABRIELA CRISTEA "Îmi doresc să-mi păstrez liniştea sufletească"

Comentează

Ce impact are "Draga mea prietenă", raportând la fosta ta emisiune "Noră pentru mama"?
Este un proiect total diferit. Am crescut foarte mult cu show-ul "Noră pentru mama" şi Kanal D, dar telespectatorii au aşteptat să vadă şi altceva de la mine, iar eu zic că nu i-am dezamăgit.

Tu ai o prietenă dragă?
Da, am de fapt câteva prietene, pe care le pot număra pe degetele de la o mână. Nu fac parte din domeniul în care îmi desfăşor profesia. Ba din contră, într-un fel sau altul m-am şi ferit. Nu spun că n-aş fi deschisă dacă s-ar întâmpla, dar nu s-a nimerit să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu cineva din această zonă.

Dar noră cum e să fii?
Uneori e greu, alteori uşor. Depinde de situaţie. Soacra mea nu locuieşte în Bucureşti şi nu ne vizităm în fiecare săptămână, însă din când în când Marcel, soţul meu, îmi spune "hai să mergem la mama". Şi plecăm la Constanţa. Ne bucurăm de momentele respective. Aş spune că am o relaţie armonioasă cu soacra. Trăim în armonie.

Apari pe micul ecran de luni până vineri, de la 10.00 la 12.30. În restul timpului cum îţi umpli programul?
După emisiune, rămân la serviciu încă o oră, două, cinci. Nu am un program fix. Apoi merg la sală, unde stau o oră pe banda de alergare, înot, iar,  la final, mă relaxez. Fac saună şi îmi hidratez pielea cu un amestec de lapte, miere şi ulei de măsline. Rezultatele sunt de excepţie. În rest, mai merg în oraş, mă întâlnesc cu diverse persoane, am activităţi cât se poate de normale şi rar merg la shopping.

Îţi dedici destul timp îngrijirii. E dificil să-ţi menţii imaginea ca vedetă TV?
Nu am pus niciodată un mare accent pe felul în care arăt, iar de la o vreme încoace am ajuns la concluzia că înainte de frumuseţe trebuie să fim atente la sănătate. Pielea poate fi foarte frumoasă după aplicarea loţiunilor, însă pe mine mă interesează să fiu, în primul rând, sănătoasă. Îmi doresc să am o viaţă fără suferinţă şi atunci când eşti tânăr trebuie să previi. 

Eşti de acord că după vârsta de 30 de ani femeia se descoperă cu adevărat?
Da, cam asta e legea firii, pentru că trebuie să treci prin diverse etape. Femeia se realizează după 30 de ani, când îşi schimbă priorităţile. Dacă m-aş privi cum eram la vârsta de 20 de ani, prin ochii de acum (n.r.: la 37 de ani), nu m-aş recunoaşte.

Ce îţi doreai atunci, faţă de acum?
Atunci visam la o carieră foarte frumoasă, să călătoresc şi să am mulţi prieteni. Acum îmi doresc linişte sufletească. O am, dar trebuie s-o păstrez.

Eşti persoană publică. Soţul tău a fost vreodată deranjat de cei care te admiră?
Nu, din contră. Marcel are mai multă răbdare cu oamenii decât mine. Zâmbeşte, ne face poze. Eu sunt uneori distantă, pentru că nu am starea necesară în fiecare zi. Apropo de reacţii, dacă Marcel n-ar fi gelos, în limitele bunului simţ, m-aş întreba dacă mă iubeşte. Cred că într-o poveste de iubire trebuie să-şi facă loc şi un strop de gelozie.

Cum priveşti venirea unui al treilea membru al familiei?
Îmi doresc foarte mult să apară şi al treilea, şi al patrulea, şi al zecelea, dacă s-ar putea. Noi ne străduim.

Iei parte la o campanie despre abuzul la serviciu...
Da, suntem zece persoane publice care participăm la acest demers. Se numeşte "Antimobbing" şi se referă la abuzul emoţional la serviciu, din partea şefilor, a colegilor. Sunt mulţi oameni care sunt marginalizaţi la locul de muncă, iar traumele pot să se transfere şi în situaţia de acasă. Şi eu ştiu ce înseamnă să fii persecutat, mi s-a întâmplat, doar că nu la serviciu. Şi este cumplit!

Cum ai trecut peste etapa respectivă?
Prin autoechilibrare. Fiecare om are puterea în propriile mâini şi trebuie să caute în adâncul sufletului forţa necesară.

Pentru viitorul apropiat, ce ţi-ai dori să se concretizeze?
De-a lungul existenţei mele, am încercat să fac lucruri poate atipice pentru genul de meserie şi statutul social pe care mi le-am dobândit. Acum caut pe cineva care să mă înveţe să ornez torturi, cu figurine, marţipan. Îmi plac foarte mult.

► NU POT TRĂI FĂRĂ...

...iubire
"Îmi place să dăruiesc şi să primesc iubire. Nu-mi pot închipui o clipă fără să fac asta şi nu mă refer la relaţia dintre un bărbat şi o femeie, ci la tot ce mă înconjoară, inclusiv la telespectatoare".
...cuvinte
"Dacă aş trăi o zi fără să vorbesc, fără cuvinte, ar fi groaznic".
...oameni
"Nu aş putea exista singură. Cred că cea mai mare pedeapsă a vieţii mele ar fi să mă izoleze cineva şi să nu mai pot comunica".
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
rares-bogdan
11 oct.
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Ultimele știri
11 oct.
Noi dezvăluiri compromițătoare despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „Pot să-ți pun lumea la picioare”. Casa Albă analizează posibilitea înlocuirii ei
11 oct.
Card de carburant furat dintr-o mașină de pompieri, folosit de 137 de ori, în Franța. Paguba se ridică la 22.000 de euro
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
11 oct.
Administrația Trump ameninţă că va opri schimbul de informaţii şi livrările de arme către Ucraina, din cauza atacurilor asupra rafinăriilor din Rusia
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
11 oct.
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
elicopter-militar-iar-puma
11 oct.
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
11 oct.
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?