Alteori, ar putea fi vorba de un refuz sau de o neîncredere în tratamentul pe care îl urmează de ceva vreme, pe fondul constatării că, în actuala schemă, acesta nu dă rezultate sau efectele lui sunt mult sub așteptări. În planul muncii, tranzitul nu va facilita acordurile și dialogurile simple, sincere și eficiente.

Între 28 decembrie, după ora 7:21, și 30 decembrie, după-amiaza, surprize de la partenerul de viață, de afaceri sau de la colaboratorii apropiați; unele ar putea fi plăcute, altele, în ipostaza de zvonuri sau de vești, pot naște premisa unei schimbări care s-ar putea concretiza în ianuarie-februarie 2020.

Între 30 decembrie, după ora 17:42, și 2 ianuarie dimineața, motive de atenuare a unor trăiri stridente ori de câte ori mintea lor va aborda o chestiune de ordin material, care, deși nu s-a rezolvat, nu-i va mai stresa ca altădată. Între 2 ianuarie, după ora 6:01, și 3 ianuarie, idei interesante, entuziasm față de o variantă de soluționare a unei chestiuni socio-profesionale.

În ziua de 3 ianuarie, Marte va intra în zodia Săgetătorului și, până pe 16 februarie 2020, va tranzita sectorul sentimentelor, al creativității și al relațiilor dintre părinți și copii. Este vorba de un context activ, dinamic, solicitant, care îi va obliga pe cei născuți în zodia Leului să aibă inițiativă, să se implice ori să trăiască din plin “oferta” momentului în plan emoțional, afectiv, senzual, sexual sau, pur și simplu, relaxant (loisir).

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
PARTENERI - PLAYTECH.RO
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
Horoscop 12 august 2020. Fecioarele redesenează strategii, se ocupă de planuri
HOROSCOP
Horoscop 12 august 2020. Fecioarele redesenează strategii, se ocupă de planuri
RECOMANDĂRI