Vărsătorii vor prefera să se izoleze, să mediteze, să se detașeze de tot și toate, privite, la un loc, ca factori de stres. Între 15 decembrie, după ora 6.00, și 17 decembrie, dimineața, posibile întâlniri și dialoguri cu persoane autoritare care au o funcție, un statut, notorietate și cu care dialogul nu va fi ușor de purtat, cu atât mai puțin atitudinea neglijentă sau neserioasă.

Între 17 decembrie, după ora 9.00, și 19 decembrie, la prânz, atitudine chibzuită, îndreptată spre buna administrare a banilor și de valorificare sau conservare a bunurilor de valoare. Între 19 decembrie, după ora 12.05 și 20 decembrie, mental detașat de aspectele mărunte ale vieții de fiecare zi, ceea ce la va permite să privească “spectacolul vieții” mai degajat, ba, chiar, cu umor, ceea ce reprezintă o adevărată compensare a stării de spirit din primele zile ale răstimpului studiat de noi acum, aici, în care nu au fost deloc în formă; suplețe mentală, mobilitate intelectuală.

Pe 20 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Vărsătorului și va traversa casa I a personalității celor care aparțin acestui semn, până pe 13 ianuarie 2020. Pe fond, este vorba de un tranzit bun, profitabil, protectiv.

Planeta le va insufla o accentuată stare de bine, o disponibilitate spre viața activă, desfășurată pe multiple planuri, precum și ipostaze norocoase. Atenție, între 20 – 23 decembrie, la evenimentele sau la situațiile discrete, care pot trece neobservate și care se vor revela, mai târziu, în chip determinant.

Un fost jucător de rugby, fosta lui soție și cei trei copii au murit într-un mod oribil. Bărbatul a plănuit totul
GSP.RO

Un fost jucător de rugby, fosta lui soție și cei trei copii au murit într-un mod oribil. Bărbatul a plănuit totul

Horoscop 22 februarie 2020. Vărsătorii caută soluții pentru problemele dificile
HOROSCOP

Horoscop 22 februarie 2020. Vărsătorii caută soluții pentru problemele dificile