"Pierdem" 50 de minute în fiecare 24 de ore studiindu-ne imaginea: fie că ne postăm în faţa oglinzii din holul casei, din lift sau din toaleta de la serviciu, fie că aruncăm priviri fugare în oglinjoara din poşetă sau în oglinda retrovizoare a autoturismului, în plin trafic sau la stop. Ca şi cum ne-ar face plăcere "să răsucim cuţitul în rană". Pentru că suntem taaare nemulţumite de imaginea pe care ne-o întorc oglinzile!
Organizatorul studiului - un cunoscut brand de produse de îngrijire - dă răspunsul: ne concentrăm mai curând asupra defectelor, decât asupra calităţilor şi ne subestimăm atuurile.
Concret, în loc să ne admirăm relaxat trăsăturile, linia sprâncenelor, coafura, conturul gurii, de la caz la caz (fiecare fiinţă are ceva frumos!), ne căutăm nod în papură.
Aşa că nu ar trebui să ne mai mire rezultatele studiului, potrivit căruia una din trei femei recunoaşte că se simte incomod, ba chiar devine anxioasă când stă în faţa oglinzii!
Mai există cale de întoarcere la reacţia spontană pe care o aveam în copilărie, când trimiteam bezele entuziaste imaginii noastre din oglindă? Există, dacă tragem cu ochiul la copilele cu vârste fragede şi le urmăm exemplul: ele sunt întotdeauna încântate de propria reflexie în oglindă. Aşa cum eram şi noi la vârsta lor (dar oare cin mai ţine minte?!). Iar secretul discrepenţei dintre noi şi ele ar putea sta... în intenţia cu care ne oglindim.
Chiar şi fără să ne dăm seama, noi, femeile "în toată firea", studiem mai curând expresia feţei şi a corpului, gândurile şi sentimentele pe care ledau de gol. Şi, de cele mai multe ori, sunt gânduri şi emoţii care nu ne plac: " 60% din femei își percep starea de spirit, nu doar imaginea reflectată în oglindă, iar una din trei femei descrie ceea ce vede printr-un atribut negativ".
Tot văzându-ne, zi de zi, an după an, cum strâmbăm din nas la propria imagine, fiicele noastre şi surorile noastre mai mici ne vor copia comportamentul şi vor pierde bucuria de a-şi trimite bezele în faţa oglinzii. Vor deveni, ca şi noi, cel mai aprig critic al propriei frumuseţi.
Dacă nu de dragul nostru, măcar de dragul lor trebuie să schimbăm macazul: să reînvăţăm să-i zâmbim imaginii noastre din oglindă, să ne reunoaştem farmecul natural şi să le transmitem această bucurie fetiţelor de lângă noi.
Să îl înlocuim pe "cu cât privesc mai mult, cu atât îmi place mai puțin" cu opusul său: "cu cât privesc mai mult, cu atât îmi place mai mult". Punem pariu că reuşim?!