Saramură de pui – rețete românești de saramură de pui

 26 comentarii
Saramură de pui – rețete românești de saramură de pui

Saramura de pui este o rețetă culinară tradițională din zona Olteniei, preparată și în alte zone ale țării sub mai multe forme. Vezi mai jos rețete de saramură pas cu pas.

 Saramura de pui este o rețetă simplă, gustoasă, care poate fi servită împreună cu mămăligă. Este un preparat specific românesc, care are la bază carnea de pui alături de legume aromate, însă poate fi pregătită și din carne de porc sau curcan, în funcție de preferințe. Iată mai jos ce rețete de saramură de pui poți încerca.

Rețete românești de saramură de pui

Rețetă oltenească de saramură de pui

Ingrediente

  • 300 g pulpe de pui sau 6-8 pulpe de pui;
  • 4 roșii coapte;
  • 3 ardei capia;
  • O căpățână de usturoi;
  • 1-2 ardei iute;
  • Sare, piper, cimbru, foi de dafin.

Mod de preparare

Spală bine carnea de pui și condimenteaz-o cu sare și piper. Fie pe grătar, fie pe o tigaie grill, pune pulpele la prăjit, pe ambele părți, împreună cu roșiile și ardeii. Pasează apoi roșiile, taie ardeiul mărunt.

Acum, pune o cratiță cu apă la fiert, adaugă apă în funcție de consistența sosului pe care ți-l dorești la final. Când ajunge în punctul de fierbere, adaugă roșiile și ardeiul copt. Adaugă condimente după gust, roșii, cimbru, sare, piper și usturoiul pe care l-ai mărunțit.

Taie și ardeiul iute bucățele mici și adaugă-l în vasul de pe foc. Fierbe pentru 5 minute, apoi adaugă și carnea și mai las-o pe foc pentru 10 minute. Oprește focul și presară deasupra pătrunjel proaspăt. Saramura de pui se servește caldă cu mămăligă.

Saramură de pui cu ciuperci

Ingrediente

  • 300 g pulpe de pui;
  • 500 g ciuperci;
  • 2 ardei capia, un morcov, un ardei iute;
  • Sos de roșii;
  • Sare, piper, usturoi verde.

Mod de preparare

Spală bine carnea și pune-o la fiert în 2 litri de apă pentru 7-8 minute, până se înmoaie puțin carnea. Ia pulpele de pe foc, scurge-le de apă, condimentează-le după gust și pune-le într-o tigaie cu ulei încins, până se rumenesc pe ambele părți. Adaugă peste pulpe și ciupercile pe care le-ai spălat și le-ai tăiat bucățele mai mici.

Adaugă peste ingredientele din tigaie și 200 ml de apă, restul legumelor pe care le-ai tăiat mărunt, pune un capac și mai lasă să fiarbă 10 minute. Pune și sosul de roșii, după gust, condimentează și mai lasă pe foc câteva clocote.

Când saramura este gata, presară deasupra usturoi verde tocat mărunt.

Saramură de pui cu orez

Ingrediente

  • 400 g piept sau pulpe de pui;
  • 250 g orez;
  • 4 ardei, 4 roșii;
  • Două cepe, o căpățână de usturoi;
  • Sare, piper, pătrunjel.

Mod de preparare

Spală bine puiul, taie-l în bucăți mai mici, cubulețe și condimentează-l. Într-o tigaie pune puțin ulei și călește ceapa pe care ai tocat-o mărunt. Dacă ai posibilitatea, coace ardeii și roșiile pe grătar, dacă nu, taie în fâșii ardeiul și cubulețe roșiile și adaugă-i peste ceapă în tigaie. Adaugă acum în tigaie și puiul condimentat. Condimentează după gust și lasă pe foc pentru 15-20 de minute.

Adaugă acum și orezul peste restul ingredientelor, mai pune apă dacă este nevoie, pentru a obține consistența dorită de saramură, și mai lasă pe foc până când fierbe și orezul.

Când saramura este gata, presară verdeață deasupra și asta este tot. Se poate servi cu mămăliguță și mujdei de usturoi.

Saramură cu pulpe de pui și sos din roșii coapte

Ingrediente

  • 4 pulpe inferioare de pui;
  • 6 roșii bine coapte și dulci;
  • 4 căței de usturoi;
  • Boia dulce, cimbru uscat, sare, ulei.

Mod de preparare

Spală carnea și pune-o la fiert în apă cu puțină sare. Între timp, spală roșiile și pune-le pe o tigaie grill, la copt. Scoate pulpele de la fiert, dar păstrează apa pentru că o vei folosi mai târziu.

Într-o tigaie pune puțin ulei, apoi adaugă pulpele să se prăjească pe ambele părți. Roșiile coapte decojește-le și taie-le cubulețe. Pune-le apoi peste carne, pune 200 ml de apă în care au fiert pulpele, adaugă usturoiul mărunțit și lasă să mai fiarbă, la foc mic, pentru 10 minute. Adaugă acum și condimentele. Presară deasupra verdeață proaspătă și servește saramura de pui caldă cu mămăliguță.

Saramură de pui cu suc de roșii și usturoi

Ingrediente

  • 6 pulpe de pui;
  • 600 ml apă;
  • 100 ml suc de roșii;
  • 6 căței de usturoi, un ardei;
  • Sare, piper, pătrunjel.

Mod de preparare

Condimentează pulpele și pune-le apoi pe grătar să se rumenească. Le poți pune și la cuptor ori într-o tigaie grill.

Taie ardeiul, amestecă-l cu usturoiul pe care l-ai mărunțit. Pune o cratiță la foc cu apă mic, adaugă sucul de roșii, usturoiul, ardeiul și condimentele. Lasă la fiert pentru aproximativ 20 de minute, după care adaugă pulpele de pui peste. Mai lasă pe foc pentru 5 minute, apoi oprește focul, presară verdeață din belșug și servește saramura caldă cu mămăliguță.

Sursă foto: 123rf.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (26)
  • Avatar comentarii

    Simona.T 23.10.2023, 12:31

    pare gustos, de incercat...pentru cine are timp :)

  • Avatar comentarii

    mihaelamicu2001 23.10.2023, 12:40

    O reteta minunata. Gospodinele se vor bucura de ea

  • Avatar comentarii

    micdoinita 23.10.2023, 13:31

    Asa reteta buna. Este absolut deliciu si sanatoasa

  • Avatar comentarii

    Andrissima 23.10.2023, 14:24

    Retete usor de facut si foarte utile!

  • Avatar comentarii

    Bazilus 23.10.2023, 19:50

    Un articol interesant de delicios (cu mamaligutza) :P:P:P

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Mona Segal alături de concurenți de la Asia Express 2026
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:41
Admiterea separată la liceu, de la amânare, la eliminare. Traseul legislativ al unei legi abrogate
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
14:27
Trump susține că pompierii l-au dus la adăpost după atacurile de la 11 septembrie, deși nu a fost la World Trade Center: „M-au ridicat și au fugit cu mine”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală