Zile libere 2023 - trei zile libere în decembrie

 24 comentarii

Zile libere 2023. În anul 2023 sunt 12 sărbători legale în timpul săptămânii, celelalte trei - în weekend, cum ar fi Paștele, Rusaliile sau Anul Nou, pe 1 ianuarie. Românii au avut o nouă minivacanță de patru zile în luna august.

Update, 14 noiembrie: Ca în fiecare an, finalul anului aduce românilor câteva zile libere în decembrie, de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, precum și 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun). În plus, pentru că în acest an Ziua Națională pică vinerea, iar joi - 30 noiembrie este zi liberă de Sfântul Andrei, românii vor avea parte de o minivacanță.

Update, 3 octombrie: Ziua profesorului şi a celor care activează în educație este sărbătorită anual, pe data de 5 octombrie, în toată lumea. În aceeaşi zi, sărbătorim atât Ziua Mondială a Educației, cât și ziua profesorului. Astfel, cadrele didactice, ceilalţi lucrători din educaţie şi elevii vor beneficia de o zi liberă, joi, 5 octombrie 2023.

Potrivit ordinului ministrului educaţiei, „în ziua de 5 octombrie - Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.

Update, 12 iulie: După minivacanța de la începutul lunii iunie, românii se pregătesc de o nouă minivacanță de patru zile. Următoarea minivacanță pentru români va avea loc în luna august.

Pe 15 august, este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria, zi care este declarată sărbătoare legală. Anul acesta pică într-o zi de marți, și prin urmare, Guvernul a stabilit încă din decembrie o punte cu weekendul, declarând liberă și ziua de luni, 14 august. Așadar, românii se pot bucura de cea de-a treia minivacanță în perioada 12-15 august.

Vezi care sunt zile libere în 2024.

Zile libere 2023

În România există 15 sărbători legale, conform legislației în vigoare. Alte zile libere, dacă vor exista, vor fi anunțate în primele două săptămâni din an, astfel încât companiile și angajații să poată planifica programul din timp.

Trei noi minivacanțe a câte patru zile libere fiecare, în 2023, pentru bugetari

În anul 2023, bugetarii au noi zile libere: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august, dorindu-se astfel crearea unor punți între zilele deja libere și weekenduri.

  • 23 ianuarie, luni - cu o zi înainte de Ziua Unirii Principatelor Române
  • 2 iunie, vineri - a doua zi după Ziua Copilului
  • 14 august va fi tot luni - cu o zi înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Guvernul a decis miercuri, 28 decembrie, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din sectorul public. Măsura, explică Guvernul, a fost luată întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii.

Aceste date fac o punte între Ziua Unirii Principatelor (24 ianuarie), Ziua Copilului (1 iunie) și Rusalii, şi Sfânta Maria (15 august) și weekenduri.

Așadar, bugetarii au parte de trei minivacanțe a câte 4 zile libere fiecare, în perioada 21 - 24 ianuarie 2023, 1 - 4 iunie 2023, respectiv 12 - 15 august 2023.

Calendar zile libere 2023 pentru fiecare lună

Ianuarie

1 ianuarie - duminică - Anul Nou

2 ianuarie - luni - A doua zi după Anul Nou

24 ianuarie - marți - Ziua Unirii Principatelor României

Data de 24 ianuarie a rămas în istorie drept ziua în care s-a înfăptuit Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. A fost primul pas important în formarea teritoriului României de azi, următorul eveniment fiind la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire.

Unirea Principatelor Române din 1859 a avut loc odată cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești și al Moldovei, momentul însemnând primul pas important în drumul pentru înfăptuirea statului național român.

De anul următor, românii vor avea încă două zile libere în luna ianuarie. Nu vor mai lucra de Bobotează sau de Sfântul Ion, pe 6 și 7 ianuarie. Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a aprobat pe 15 februarie 2023, proiectul de lege iniţiat de PSD, prin care zilele de 6 și 7 ianuarie devin zile libere legale.

Februarie

Nu sunt zile libere în februarie.

Martie

Nu sunt zile libere în martie.

Aprilie

14 aprilie - vineri - Vinerea Mare

16 aprilie - duminică - Paște ortodox

17 aprilie - luni - A doua zi de Paște ortodox

Mai

1 mai - luni - Ziua Muncii

Iunie

1 iunie - joi - Ziua Copilului

4 iunie - duminică - Rusalii

5 iunie - a doua zi de Rusalii

Iulie

Nu sunt zile libere în iulie.

August

15 august - marți - Adormirea Maicii Domnnului

Septembrie

Nu sunt zile libere în septembrie.

Octombrie

Nu sunt zile libere în octombrie.

Noiembrie

30 noiembrie - joi - Sfântul Andrei

Decembrie

1 decembrie - vineri - Ziua Marii Uniri

25 decembrie - luni - Crăciunul

26 decembrie - marți - A doua zi de Crăciun

Ce angajați beneficiază de zile libere legale plătite

În afara celor 15 zile de sărbători legale, angajații pot beneficia de anumite zile libere, fie că sunt plătite, fie că nu sunt plătite.

Ele sunt prevăzute în Codul Muncii, prin acte specifice, reglementări și politici interne de resurse umane ale fiecărei companii.

De exemplu, concediul de odihnă. Este cel mai comun beneficiu al salariatului și pornește de la un minimum de 20 de zile. De regulă, majoritatea companiilor oferă 21 de zile de concediu, însă multe companii pot acorda zile de odihnă suplimentare.

Evenimente familiale. Există câteva evenimente familiale deosebite cu ocazia cărora angajatul are dreptul la zile libere plătite, în afara celor incluse în concediul de odihnă. De exemplu, căsătorie, naștere, decesul rudelor etc.

  • căsătoria (5 zile)
  • nașterea sau căsătoria unui copil (3 zile)
  • decesul soţului sau al unei rude până la gradul al II-lea inclusiv (3 zile)

Se poate acorda o zi liberă și la schimbarea domiciliului.

Salariații au și dreptul la 30 de zile concediu fără plată, acordat o singură dată. De exemplu, angajatul își poate lua concediu fără plată pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior.

Totodată, pentru situații personale, angajații pot beneficia de concedii fără plată sau învoiri. În aceste cazuri este nevoie de aprobarea angajatorului.

Creșterea copilului. Tatăl poate beneficia de un concediu paternal de 5+10 zile, dacă a urmat un curs de puericultură. Orice părinte salariat poate beneficia de concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului.

Câte zile lucrătoare sunt în fiecare lună?

Ianuarie

Luna ianuarie are 31 de zile, dintre care 20 lucrătoare.

Pentru un angajat cu o normă de 8 ore, luna ianuarie va avea 160 de ore lucrătoare.

Pentru o persoană angajată 4 ore pe zi, luna ianuarie va avea 80 de ore lucrătoare.

Februarie

Luna februarie are 28 de zile, dintre care 20 de zile lucrătoare.

La un program de 8 ore pe zi, luna februarie are 160 de ore lucrătoare.

La un program de 4 ore pe zi, un angajat va lucra 80 de ore în luna februarie.

Martie

Martie are 31 de zile, dintre care 23 lucrătoare. Asta înseamnă că o persoană cu un program de 8 ore, va lucra 184 de ore în luna martie.

La un program de 4 ore, o persoană va lucra 92 de ore în luna martie.

Aprilie

Luna aprilie are 30 de zile, dintre care 18 lucrătoare. O persoană care are un program de 8 ore, va munci în aprilie 144 de ore.

Pe de altă parte, un angajat cu un program de 4 ore va munci 72 de ore în luna aprilie.

Mai

Luna mai are 31 de zile, dintre care 22 de zile lucrătoare.

Pentru un program normal de 8 ore de muncă, un angajat va munci în mai 176 de ore. Între timp, un angajat la un program de 4 ore va munci în această lună 88 de ore.

Iunie

Luna iunie are 30 de zile, dintre care 20 de zile lucrătoare.

Dacă lucrezi 8 ore, asta înseamnă un total de 160 de ore în luna iunie.

Dacă muncești doar 4 ore pe zi, luna iunie va avea 80 de ore lucrătoare.

Iulie

Luna iulie are 31 de zile, dintre care 21 lucrătoare. Acest lucru înseamnă că o persoană care lucrează 8 ore pe zi va munci 168 de ore în luna iulie.

O persoană care are un program de 4 ore va munci în luna iulie 84 de ore.

August

Luna august are 31 de zile, dintre care 22 lucrătoare. O persoană care muncește 8 ore pe zi va lucra 88 de ore în luna august.

La un program de 4 ore, o persoană va munci 88 de ore în această lună.

Septembrie

Luna septembrie are 30 de zile, dintre care 21 lucrătoare. La un program de 8 ore, o persoană va munci 168 de ore. La un program de 4 ore, o persoană va lucra 84 de ore în luna septembrie.

Octombrie

Luna octombrie are 31 de zile, dintre care 22 lucrătoare. Pentru 8 ore pe zi, asta înseamnă 176 de ore lucrătoare într-o lună. La un program de 4 ore, o persoană ar munci 88 de ore în luna octombrie.

Noiembrie

Luna noiembrie are 30 de zile, dintre care 21 de zile lucrătoare. La un program de 8 ore, o persoană va munci 168 de ore în această lună. Dacă muncești 4 ore pe zi, în luna noiembrie vei munci 84 de ore.

Decembrie

Luna decembrie are 31 de zile, dintre care 18 lucrătoare. La un program de 8 ore, vei munci 144 de ore, în timp ce la un program de 4 ore vei munci 72 de ore în această lună.

Din cele 365 de zile din anul 2023, 248 de zile sunt lucrătoare, adică 1.984 de ore, la un program de 8 ore și 992 de ore la un program de 4 ore.

Anul 2023 are 117 zile libere.

Câte zile libere au celelalte țări din Europa

Spre deosebire de alte state ale Uniunii Europene, România are mai puține zile libere legale. Belgia, Lituania sau Cipru au 17 -18 zile libere pe an, iar Elveția chiar 28. Potrivit reglementărilor UE, România va trebui, la rândul ei, să crească numărul sărbătorilor legale. Iată mai jos exemple de zile libere în țări din Europa.

  • Bulgaria - 16 zile libere
  • Cehia - 13 zile libere
  • Croația - 15 zile libere
  • Rusia - 16 zile libere
  • Ucraina - 14 zile libere
  • Ungaria - 12 zile libere

Sursa foto: 123rf.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (24)
  • Avatar comentarii

    misu50 29.12.2022, 09:31

    Si cu toate astea, mugetarii sunt sufocati de atata munca...La anul vor avea pretentii mai mari...

  • Avatar comentarii

    bartusgeorgiana 12.07.2023, 17:59

    Zilele libere sunt binevenite. Păcat ca nu se aplica și pentru cei de la privat

  • Avatar comentarii

    bituca 12.07.2023, 20:40

    Da asa este ca la privat nu se tine cont de aceste libere si nici nu se platesc.

  • Avatar comentarii

    emy69emy 16.07.2023, 12:05

    Tot ,saracii ,bugetarii beneficiază de zilele libere ?

  • Avatar comentarii

    N3gry90 25.07.2023, 13:28

    Că, vorba aia: „Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese!”?

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
BREAKING NEWS
23:17
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Agenţia Standard & Poor's menține ratingul suveran al României la „BBB-", cu perspectivă negativă
23:15
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
22:35
Christa Pike se află în stare critică după execuția eșuată în Tennessee, spun avocații ei: este conectată la un ventilator și inconștientă
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
TRENDING
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!