Colegii de emisiune ai Loredanei și ai lui Cabral, prinși fără bilet în tramvaiul din Polonia! "Controlorii au chemat poliția"

Comentează

În ianuarie, 100 de vedete autohtone, plus Loredana și Cabral au mers în Polonia pentru a filma show-ul "Cântă acum cu mine", care va fi difuzat la Pro TV începând de luna viitoare. N-au avut însă parte numai de muncă, ci și de distracție, pentru că de fiecare dată când au luat o pauză mai lungă, de câteva ore, au ieșit împreună în oraș. Într-una din zile, "capul răutăților", Andrei Ciopec, a strâns o parte dintre colegi și le-a propus o plimbare pe străzile din Varșovia, sugerându-le să meargă cu mijlocul de transport în comun.

Deși Ciopec are un telefon "old school", nu "smart" și nu este deloc fan tehnologie, și-a asigurat colegii că se poate procura bilet pentru tramvai trimițând mesaj cu telefonul ori plătind cu cardul direct în tramvai.

Din nefericire, cei care l-au crezut au ajuns să facă "blatul" și să fie prinși de controlori. De această ultimă experiență au avut parte cântăreața Alina Dincă și alți 2 colegi, situație pe care ne-a povestit-o extrem de amuzată, cântăreața, la reîntoarcerea în țară.

Arhiva foto

"Am avut 3 zile libere, pe care am încercat să le petrecem tot împreună, vizitând cât am putut din minunata Varșovie. În prima zi, am reușit să vizităm un magazin de chiloți de damă, dând sfaturi colegilor pentru consoarte, dar și să mâncăm într-un restaurant din centru. De acolo am plecat spre hotel cu dragii mei Cristi Dumitrașcu și Emilia Dorobanțu. Am comandat un Uber și am coborât lângă stația de tramvai, să-l așteptăm. În timp ce coboram scările, Cristi vede tramvaiul care ne-ar fi dus, după 13 stații, fix în fața hotelului.

Cristi: Mai așteptăm Uberul?Alina:  Vine în 6 minute!Emilia: Anulează-l, mi-e frig!A: Ok, dar biletele?C: Mi-au zis unii colegi că poți lua din tramvai, direct.

Dă și aleargă după tramvai, prinde-l în ultima clipă, caută mașinuța de bilete și…ia-o de unde nu-i. Văd 2 oameni cu legitimație și zic hai să-i întreb, poate sunt special puși aici, să te ajute cu mașinuța de bilete.

Alina: Hello.Controlorii: lfjksldkfjsdlk lfjsdlkfsd mauah bilet!Alina: Taci, Cristi, că a zis de bilet. Ăștia sunt.

Îi întind banii și îi arăt că vreau 3 bilete. Încă nu se prinde că nu vorbesc poloneza și încearcă din nou să-mi explice ceva:

Controlorii: kfjhsjkdf lweriero lka bilet!

În fine, se prinde, până la urmă, că suntem fii rătăcitori și i se mută limba pe partea cealaltă. Ne întreabă în engleză.

Controlorii: Biletele la control. Vă rugăm să ne arătați biletele.Alina: Ce-ai făcut, Cristi? Păi nu cumpăram din tramvai?Controlorii: Scuze, nu avem timp de discuții. Să mergem.

Și ne dau oamenii jos din tramvai. În secunda următoare, ne-au cerut să le prezentăm actele, moment în care Emilia și Cristi au pus mâna pe genți. Eu, punând discret mâinile pe gențile amândurora, le zic controlorilor că nu avem pașapoartele la noi.

Controlorii: Problemă. Amendă și chemăm poliția.

Amenda ca amenda, dar când am auzit de poliție din nou, zic că asta-i seara noastră.

Arhiva foto

Între timp, în tramvaiul din spatele nostru s-au urcat Loredana, Ciopec și Jo, care au avut norocul să nu se întâlnească direct cu distinșii controlori, deoarece avea cine să stea de vorbă cu ei deja, nu? Așa că ne-au făcut frumos cu mâna, iar noi am rămas la tratative. Ai noroc, Ciopec! Te ferește Dumnezeu, după ce mergi în fiecare dimineață liberă la biserică și te plimbi prin cimitir! Dar asta-i altă poveste... Revenind la discuție, controlorii au pus mâna pe telefon și au chemat poliția. Singurul lucru bun la care m-am gândit a fost că poate era mai cald la secție decât afară. Mi-am revenit repede și m-am gândit că mă trezeam la 5.00 și că ăștia chiar ne-ar fi dat programul peste cap cu poliția lor și că n-ar fi fost drăguț să ajung la secția de poliție din Polonia, după 29 de ani în care am mers acasă cu tramvaiul 27 fără bilet și n-am ajuns nici măcar să scot actele la control. După vreo 15 minute de tratative, timp în care am încercat să le spunem că știam că se iau bilete din tramvai, controlorul ne dă “fatala”.

Au negociat cu poliția polonă

- Nu puteți să luați bilete din tramvaiele vechi și trebuia să știți aceste reguli atunci când vizitați alte țări.

Ce-ai făcut? Adică puteam să luăm bilete din tramvai, doar că ne urcasem într-unul de generație mai veche și nu avea cutiuță?! Pun mâna pe telefon, sun producția show-ului, spun pe repede înainte ce ni s-a întâmplat și ne asigură că vine cineva după noi în cel mai scurt timp. Nu am reușit să așteptăm până au venit colegii din producție, așa că am luat din nou cuvântul în fața distinșilor domni și le-am spus că suntem oameni cinstiți: “Măi, băieți, noi suntem vedete foarte cunoscute la noi în țară (mă și pufnea râsul, dar trebuia cumva să ieșim din asta). Am vrut să cumpărăm bilet, n-am găsit cutiuța, asta e. Am venit să filmăm un show, iar acum este pe drum o echipă de la televiziune pentru a discuta cu voi”. În secunda următoare, s-au schimbat la față. Au vorbit ei ceva în limba lor și după alte 10 minute, se întorc la noi, ne spun că au discutat cu poliția și că nu mai vine și ne-au întrebat dacă avem bani la noi. M-am gândit că vor șpagă, dar apoi s-au uitat în spatele nostru și mi-am dat seama de ce.

Alina:- Normal. Unde ai văzut tu vedete fără bani? (Ne mai reveniseră vocea și simțul umorului).

Ne-au spus să ne ducem la cutiuță, să luam 3 bilete și putem să urcăm în tramvaiul următor. Păi nu puteau ei să nu facă atât tamtam? Să nu ne țină în frig? Să nu pună oamenii aia de la poliție pe drumuri? Nu puteau să nu ne facă să ne simțim ca ultimii infractori? Până la urmă, am ajuns la hotel. Ciopec era fericit!".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
17:00
BNR anunță că inflația va crește din nou până la sfârșitul anului, după ce a scăzut la 6,17% în august
17:00
Pericolul din spațiu care poate distruge o navetă la 32.000 km/h: de ce riscă orbita Pământului să devină inutilizabilă
16:52
Donald Trump încă visează la Premiul Nobel pentru Pace: „Ar fi o mare rușine pentru ei”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește