VIDEO EXCLUSIV/ Mădălin Voicu, nostalgii din anii ’70: "Eram prieten cu toți artiștii care veneau în România: Jacques Hustin, Johnny Hallyday, France Gall"

Comentează

Mădălin Voicu este o prezență constantă la Festivalul Cerbul de Aur încă din anul 1968. Și continuă să aibă un cuvânt de spus realizarea show-ului și la 50 de ani distanță, în 2018. Artistul a rememorat pentru Libertatea momentele prețioase pe care le-a trăit de-a lungul vremii.

Arhiva foto

Mădălin Voicu ne-a povestit cu nostalgie despre primele ediții ale Cerbului de Aur, care se țineau în incinta teatrului din Brașov.

"Eu am participat încă de la prima ediție și m-am bucurat tare mult că Brașovul a fost gazdă. Brașovul înseamnă pentru mine practic a doua casă, sufletește. Amintiri sunt multe, pentru că, până la un punct, mi se pare că primele trei sau patru ediții, dacă nu chiar mai mult, au fost la teatru, adică erau înăuntru, în sală. Brașovul are o amprentă specială, nu numai datorită istoriei sau arhitecturii, dar și Cerbul de Aur a adus un prestigiu acestui oraș și este bine, pentru că de obicei s-a ținut cont de calitate și nu de cantitate. Despre festival în ziua de azi, sau în ultimele ediții, după 1989, lucrurile au evoluat în sens bun, organizatoric în primul rând, însă amintirile mele rămân totuși undeva, vorbesc din punctul de vedere al formelor de exprimare muzicală și ca text, în trecut. Bine, muzica de astăzi este mai dinamică, are alt mesaj, alte conotații", ne-a povestit muzicianul.

Arhiva foto

A legat prietenii cu primii concurenți de la Cerbul de Aur

Dat fiind faptul că nu a ratat nici o ediție, Mădălin Voicu a avut privilegiul de a-i cunoaște pe toți artiștii internaționali care au venit în România, printre care Julio Iglesias, Diana Ross, Toto Cutugno, Ray Charles, James Brown și alții.

"Din nefericire, mulți au plecat pe lumea cealaltă. E ca un etalon. După ce ai câștigat Cerbul de Aur, nu este că ai o statuetă și atât, îți dă un imbold, te ridică la un nivel, la o anumită calitate și lumea știe acest lucru. Cerbul de Aur este cel puțin o rampă de lansare, dacă nu de confirmare", ne-a mai spus Mădălin Voicu, care ne-a mărturisit că în continuare rămâne admiratorul muzicii franțuzești.

"Eu am fost legat de muzica franțuzească în primul rând. Mie și astăzi îmi place șansoneta și am cunoscut mulți artiști, precum Jacques Hustin, Johnny Hallyday, France Gall, deci personalități care, pe lângă faptul că au demonstrat în timp că sunt mari artiști, au fost nu doar colegi, ci și prieteni. Sper ca amprenta Cerbului de Aur să rămână o chestiune serioasă, nu doar așa, de suprafață".

VIDEO: Cosmin Nistor / FOTO: Dumitru Angelescu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Coman
20:08
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
19:44
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
20:53
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
18:04
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:11
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
22:24
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
22:01
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
21:30
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
21:13
S-a verificat dacă este semnal la telefon, pe Autostrada Sibiu-Pitești, în tunelul dublu pe sub dealul Momaia
TRENDING
20:56
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
21:50
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
19:30
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
18:55
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
18:20
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
17:35
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Femeie în vârstă face un exercițiu de echilibru pe un picior, la domiciliu
Longevitate
17:00
Testul de 10 secunde care îți spune ce vârstă biologică ai cu adevărat. Îl poți face singur acasă
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
19:17
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:43
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Un bărbat într-o jachetă gri, încătușat, este escortat de doi polițiști
18:03
Mărturii din procesul lui George, românul care și-a ucis soția cu 66 de lovituri de cuțit, în Spania: „Jur că o s-o omor pe ea și pe oricine este cu ea”
Șefii Poliției de Frontieră și Vămii Halmeu au fost reținuți de DNA. Foto: Obiectiv SM
17:05
Șefii Poliției de Frontieră și Biroului Vamal Halmeu, reținuți împreună cu alți 7 funcționari publici
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român