Sitemap
Anul
Știri > 2025 > Iulie > 25
-
Armata rusă își ucide soldații răniți pe câmpul de luptă: „Fie își îndeplinesc misiunea, fie mor”
-
Ministerul Sănătății, controale neanunțate în spitale. Alexandru Rogobete: „Respectul e o obligație. Cine nu înțelege pleacă”
-
Preşedintele Austriei spune că regretă votul împotriva României privind aderarea la Schengen
-
Oligarhul Vladimir Plahotniuc şi asociatul său Constantin Ţuţu, aduși în cătuşe în instanţa din Grecia
-
Ion Sterian, de neclintit de la stat din 2017. Va rămâne șef la Transgaz încă 4 ani, cu un salariu imens
-
Președintele Austriei speră că gazul din Marea Neagră va calma situația din Europa: Nu e o coincidență că OMV e în România
-
Medicii au găsit un glonț în stomacul unui român despre care s-a crezut că a murit de la comă alcoolică, după un grătar, în Austria
-
Horoscop 26 iulie 2025. Gemenii trebuie să accepte pauza pe care o aduce ziua de astăzi, pentru că le întrerupe un întreg șir de planuri
-
Ce este domul de căldură, canicula chinuitoare cu care se confruntă România şi toată regiunea Balcanilor
-
UE elimină tarifele de roaming pentru Rep. Moldova. Când va intra în vigoare decizia
-
Românca Alexia Blănaru a cucerit medalia de argint la doar 15 ani, la sărituri, la Skopje. A mai luat o medalie și pentru proba de individual compus
-
Ce trebuie să faci dacă vrei să studiezi în străinătate. Un consilier educațional explică procesul de admitere la o facultate din afară
-
Turul Franței: Vingegaard şi Yates au fost opriţi de poliţişti care erau „extrem de agresivi": „Erau cât pe ce să mă doboare" | VIDEO
-
Casa Lupuț din Cizer, mistuită de incendiu. Monumentul istoric era asociat cu Horea, conducătorul răscoalei din 1784
-
Benjamin Netanyahu s-a retras din negocieri și avertizează Hamas: „Avem alte opțiuni pentru eliberarea ostaticilor”
-
Cod roșu de furtună cu grindină și vijelie puternică în Botoșani: Care sunt localitățile afectate
-
Un șofer de TIR a murit, după ce a lovit două mașini aflate într-o parcare din Timișoara
-
Un muncitor român, tatăl a doi copii, a murit pe șantierul liniei feroviare de mare viteză Verona-Vicenza. Sindicatele din Italia cer să se facă dreptate
-
Donald Trump anunță că Vladimir Putin se va întâlni cu Volodimir Zelenski: „Se va întâmpla”
-
CTP, despre Dragoș Anastasiu: „Nu știm să șpăguim ca el, 8 ani la rând, sute de mii de euro taxă de protecție la ANAF”
-
Volodimir Zelenski, comparat cu Victor Ianukovici, în cea mai mare criză politică a Ucrainei, de după 2022: „la naiba, de ce să mai luptăm pentru asta?"
-
Nicușor Dan, în Austria: „După o perioadă tensionată, este momentul să începem un nou capitol”
-
Erdogan îi cheamă pe Trump și Putin la Istanbul ca să pună capăt războiului din Ucraina. Reacția lui Zelenski
-
Edilului Robert Negoiță nu-i plac tipăriturile. Evident, nu poate da copy-paste
-
Studentul care a vrut să-i dea foc unui profesor după ce l-a picat la examen, condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor
-
O pisică poreclită „Leonardo da Pinchy” fură lenjeria intimă a vecinilor | VIDEO
-
Serbia își va repatria întreaga rezervă de aur, care cântărește 50,5 tone, pe fondul incertitudinii globale
-
„Domnule ministru, mă faceţi să râd”. Reacție la diminuarea voucherelor de vacanță de către Radu Miruță. Românii renunță la vacanțele interne
-
Donald Trump l-a acuzat pe Barack Obama de trădare, pentru a distrage atenția de la „criza politică” legată de Epstein: „Nivel nemaivăzut de răutate și răzbunare”
-
Israel nu recunoaște că e foamete în Gaza, în ciuda dovezilor că mii de copii mor din cauza lipsei de mâncare
-
Cum a apărut conceptul Makeup Therapy. Roxana Guzu: „Eram la capătul puterilor, în burnout complet, fără job, fără sănătate și în plin divorț”
-
Diana Dumitrescu a rămas fără emisiunea de la TVR. Din ce câștigă bani în această perioadă. „Momentan sunt liberă de contract”
-
Cum se fură cu ajutorul codurilor QR false pentru plata parcării în București și Constanța. Poliția: „Nu introduceți date bancare sau personale”
-
Răspunsul lui Bogdan Ciudoiu de la „Vorbește Lumea” când a fost întrebat dacă mai vrea un copil: „Rudele și prietenii pleacă de la ideea asta”
-
Transfer pentru Ianis Stoica în Portugalia: toate detaliile mutării la Estrela Amadora și recordul stabilit
-
Elias Charalambous s-a enervat înaintea meciului cu Farul: „Doar Dumnezeu știe. Întrebarea asta nu-și are locul”
-
Elon Musk a dat ordin pentru dezactivarea Starlink în timpul contraofensivei ucrainene / Dezvăluiri Reuters
-
Viktor Orban în România, la Băile Tușnad: „Am pierdut teritorii, ni s-au luat lucruri”. Ce a spus despre Ilie Bolojan
-
Un mecanic auto a recunoscut că ar da faliment dacă toți șoferii ar conduce această marcă de mașini: „Chiar sunt cei mai buni”
-
5 știri by Libertatea – Actualitate: Român acuzat în SUA și 350.000 $ furați cu carduri false
-
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, puși la punct de bunica Sultănica: „La MasterChef ziceți că o trageți la tigaie”
-
„Port cu mine un mir să mă protejeze”. Sânziana Motroc, secrete din carieră: „A fost dragoste la prima vedere”
-
Postul Adormirii Maicii Domnului 2025. Ce se mănâncă în postul Sfintei Marii
-
Șofer din Brăila, scos cu forța din TIR, după ce a blocat de-a curmezișul șoseaua DE 581
-
Ce condiții are Olga, iubita lui CRBL, pentru momentul cererii în căsătorie. „Vreau să iasă din zona lui de confort”
-
Cod galben de ploi torențiale și vijelii până vineri seara, la ora 23.00. Harta județelor afectate
-
Delia, fosta soție a lui Lino Golden, primul interviu alături de noul partener: „Suntem în perioada în care ne cunoaștem”
-
Guvernul lobby-pe-față Bolojan. Cât îl mai țineți în brațe pe Anastasiu? Grindeanu, vezi-ți de Rogobete
-
Un șofer din Hârlău i-a lăsat mască pe polițiștii de la Rutieră după ce a suflat în etilotest: „Nu, nu afișează volți!"
-
Top 5 idei de amenajare cu balansoar pentru grădini de vis
-
Nicușor Dan a promulgat primul pachet de măsuri fiscale, asumat de Guvernul Bolojan. Principalele taxe din 1 august
-
South Park îl ia din nou la țintă pe Donald Trump în „cel mai furios” episod din istorie
-
Serviciile de Ambulanță nu merg la DSU, ci rămân la Sănătate, anunță Alexandru Rogobete. Istoricul conflictului Raed Arafat-minister
-
Ce să faci în București în weekendul 26-27 iulie 2025: spectacole de operă, concerte și proiecții de film
-
Curcubeu alb la Mangalia, vineri de dimineață. Explicația pentru un fenomen meteo foarte rar
-
Concurentul de la „Insula Iubirii” 2025 care a fost dependent de jocuri de noroc: „Am pierdut 25.000 într-o noapte! Aparatele nu sunt făcute să câștigi”
-
Donald Trump pierde teren în sondaje: Vacanță în Scoția, dar probleme grave acasă
-
Rușii nu se mai ascund și au difuzat imagini din cea mai secretă fabrică de drone, pe care o extind: „40.000 de muncitori”
-
Bursucu nu suflă o vorbă din interiorul show-ului „Insula Iubirii”: „Trebuie să-mi aduci cei 300.000 de euro cât am clauză”|VIDEO EXCLUSIV
-
Serialul TĂTUȚU’ revine cu un nou sezon în această seară. Ce se va întâmpla în primul episod
-
Câți pași trebuie să faci zilnic pentru sănătate? Nu sunt 10.000, arată un nou studiu
-
Rusia lansează atacuri fără precedent asupra Ucrainei: numărul victimelor civile crește alarmant
-
Jucătoarea transferată de Dan Șucu tocmai a fost votată „cea mai sexy fotbalistă din lume”
-
Anastasiu reacționează după ce i se cere demisia în dosarul mitei de la ANAF. Internauții: „Nu ne interesează. Ai dat sau n-ai dat șpagă?”
-
Răspunsul oferit de Jojo când a fost întrebată dacă apare în sezonul 2 din „Tătuțu'”: „E diferit”
-
Guvernul taie finanțările spitalelor care raportează cazuri false și schimbă regulile pentru clinicile private
-
Tensiuni la Miercurea Ciuc înainte de meciul Csikszereda – Rapid. Primarul cheamă cetățenii „să-și apere orașul”. Viktor Orban este în Harghita
-
Senator PSD cere demisia lui Dragoș Anastasiu: „Nu mai poate rămâne în funcție”. Vicepremierul a dat mită timp de 8 ani, dar Guvernul îl apără
-
Ce a făcut-o pe Delia să plângă așa cum nu a făcut-o niciodată. „M-a distrus” |VIDEO EXCLUSIV
-
Omenirea a consumat resursele anului în doar șapte luni. Ziua în care s-a epuizat „bugetul” naturii din 2025
-
Iulia Vântur, detalii neștiute despre viața din India. Cum a luat hotărârea să părăsească România. „Am lăsat tot ce am creat. Toți au zis că sunt nebună”
-
Robert Negoiță închide chioșcurile de ziare din Sectorul 3: „În opinia mea, nu e nevoie de presă tipărită”
-
Urșii și lupii au omorât 138 oi și 40 de vaci în județul Brașov. 45 de urși au fost împușcați
-
Cum să testezi deja iOS 26 și Liquid Glass pe iPhone-ul tău: varianta Public Beta a fost lansată
-
Ce ar putea fi Nibiru, sfera roz misterioasă care a invadat rețelele de socializare. Selly e implicat direct: Posibil proiect imobiliar în Costinești
-
Nicușor Dan a anunțat că va retrimite legea privind propaganda legionară în Parlament: „Părerea mea nu s-a schimbat”
-
Un șofer de 93 de ani a ucis un biciclist de 82 de ani, într-un accident pe care l-a provocat. Poliția germană vrea să-i anuleze definitiv permisul
-
Imaginile care au revoltat Clujul: un cățel părăsit pe balcon suferă din cauza căldurii, dar nimeni nu intervine | VIDEO
-
Starlink a picat: ce s-a întâmplat cu rețeaua de internet a lui Elon Musk
-
Grija pentru sănătate, cel mai prețios dar pentru femei la început de primăvară
-
Un băiat de 3 ani a murit după ce a fost uitat 5 ore într-o mașină de un angajat al Protecției Copilului din SUA
-
Cum l-a cucerit, de fapt, soția pe Leonard Doroftei. Sportivul a spus adevărul. „Din clipa aia m-am liniștit. Mi-a mers bine”
-
O întâlnire Putin-Zelenski, tot mai aproape. Președintele ucrainean confirmă că au început negocierile
-
Primă ruptură majoră în alianța PNL-PSD din Consiliul Local Iași: bătaie pe controlul clubului CSM 2020
-
Doi români, la comanda colosului Big Carl. Cea mai mare macara din lume e în mâinile unor specialiști din București și Oradea
-
Un bărbat a murit după ce a băut doar bere timp de o lună. Podeaua plină de sticle goale
-
Ce sunt acumulatorii pentru panouri fotovoltaice? Baza solidă pentru independența energetică
-
Fișa medicală pentru permis: unde o puteți obține în Suceava
-
Un nou cuplu celebru la Hollywood? Actorul care e văduv de 16 ani, surprins când era pupat de Pamela Anderson
-
Fostul director Romsilva, bonificat la pensie cu 100.000 de euro, apoi reangajat, reclamat la parchet. Schema prin care s-a produs abuzul
-
Cum va fi vremea în București, în perioada 25 - 27 iulie 2025. Capitala, sub cod roșu și portocaliu de caniculă
-
Ce îi îngrijorează pe români în concediu: depășirea bugetului de vacanță, hoții și cheltuielile neprevăzute
-
Mătase și melancolie
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025. Planeta Venus va intra în zodia Racului
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 26 iulie - 1 august 2025
-
Un card de acces de 300 de lei pe an, ca să tremuri iarna și să transpiri vara la Biblioteca Națională
-
Carrefour se retrage din Italia într-o tranzacție de 1 miliard de euro
-
Robert Negoiță anunță șoferii că mărește o taxă în Sectorul 3: „Și nu va crește puțin” | VIDEO
-
Fuego a răbufnit după ce a văzut ce s-a întâmplat la „Beach, Please!”: „Toată lumea se revoltă, însă nimeni nu face nimic”
-
Un cartier de vile va fi demolat în totalitate. Ce se va construi în loc
-
România, împărțită între toate codurile posibile: roșu, portocaliu și galben. Zonele afectate de caniculă și instabilitate atmosferică
-
Prima reacție a medicului care a încercat să îl resusciteze pe Felix Baumgartner. „S-a prăbușit ca o rachetă. Părea că nu a reacționat deloc”
-
Îngrijirea tenului vara – soluții rapide, adaptate oricărui tip de piele
-
Ai pierdut mai multe sarcini? Află ce teste genetice pot schimba totul
-
Poți garanta recunoașterea brandului tău cu elemente de producție publicitară în București?
-
Un absolvent de liceu, eliminat din examenul de Bacalaureat, a dus în fața unui judecător dispozitivul descoperit asupra sa: „Voiam doar să filmez lucrarea”
-
Cum îți influențează alimentația rezultatele tratamentelor estetice
-
Formula 1 în România. Cine transmite la TV Marele Premiu al Belgiei
-
Neadaptarea la condițiile meteo nefavorabile – cât de mult crește riscul de accident?
-
Carne de shaorma – întrebări frecvente primite de distribuitori din partea restaurantelor
-
Cel mai mare producător auto din Europa e în picaj: prăbușire a profiturilor la Volkswagen
-
Blocaj pe podul Prieteniei Giurgiu - Ruse, după ce un autocamion s-a defectat. Rutele alternative
-
Top 5 cursuri la care să îți înscrii copilul dacă vrei să se dezvolte cât mai bine
-
Pași legali necesari pentru ca pachetul de măsuri fiscale să intre în vigoare după respingerea de CCR a sesizării formulate de AUR
-
De unde îi vine porecla Jaguarul ispitei George Ivănescu de la Insula Iubirii 2025: „Am aplicat tehnica”
-
Lovitură grea pentru UE: Trump menține taxa de 50% la oțel, industria europeană se clatină
-
Karina Jianu, actrița din serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, vacanță de vis alături de colegii de platou. Unde s-au relaxat
-
Cum a argumentat legiuitorul din Italia pedeapsa cu închisoare pe viață în cazul femicidului
-
“Se vede campania” vs. știința din spatele publicității DOOH
-
Călătorești în Turcia? Uită de roaming - netSIM îți oferă internet nelimitat la preț fix
-
Ghidul complet al celor care își pun implanturi dentare în toată gura
-
Akcent, Sera și Misha Miller au lansat „Don’t Leave (Kylie)”, un rework al melodiei „Dragoste de închiriat”. Videoclipul se vede, în premieră, pe site-ul Libertatea
-
Porția de carte. Războaiele crude pe care le poartă oamenii / Căsnicia – între balene și naufragii
-
Donețk, fără apă și fără speranță. Localnicii cer ajutor direct lui Putin: „E o catastrofă umanitară”
-
Clinton i-a scris lui Epstein de ziua lui, Trump l-a numit „cel mai tare”. Albumul aniversar cu numele a 50 de persoane influente | VIDEO
-
O directoare de la o companie de stat a furat 900.000 de euro, pe care i-a pierdut la pariuri
-
Produse de îngrijire pentru animale – ce trebuie să nu lipsească din coșul tău online
-
Primul pas greșit al președintelui Zelenski. Este oare în pericol unitatea ucrainenilor împotriva invadatorilor ruși?
-
Comandantul armatei ucrainene de drone la o bază NATO: În 15 minute putem face locul ăsta un Pearl Harbor
-
JENNIFER LOPEZ - UP ALL NIGHT TOUR SUMMER IN THE CITY 2025 | 27 IULIE | PIAȚA CONSTITUȚIEI, BUCUREȘTI
-
TikTok, la un pas de interdicție în SUA. Viitorul aplicației depinde de decizia Chinei
-
Moscova vrea să oprească exporturile de benzină pentru a preveni criza de pe piața locală
-
Două firme cu trei angajați aleg directorii companiilor de stat care primesc salarii uriaşe: „Este geniul răului”, spune ministrul Economiei
-
Ocupațiunea noastră mintală e tot la alte prostii
-
Franța va recunoaște statul Palestina în septembrie, anunță Emmanuel Macron. Val de reacții din întreaga lume
-
Donald Trump folosește funcția de președinte al Americii ca să-și extindă imperiul global: „Am numi asta corupție” / Analiză Forbes
-
Primul caz de malarie autohtonă confirmat în România. Pacientul s-a prezentat la spital pentru simptome care nu sunt specifice bolii. „Trebuie să crească un pic atenția medicilor”