Am dreptate, deci trebuie să taci!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În comentariul său săptămânal din Libertatea, publicistul și eseistul Teodor Baconschi analizează modificările comportamentelor politice care au ieșit la iveală în procesul transferului de putere de la Casa Albă. Radicalizarea este cuvântul-cheie, iar cele două tabere sapă o groapă comună democrației.
Cuprins:
Plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă face valuri și în România: e poate dovada că începem să ne simțim parte a dinamicilor occidentale!
Ni se pare că și opiniile noastre de la periferia sistemului contează, dacă nu cumva au chiar puterea de a schimba cursul istoriei în direcția poruncită de noi, chit că nu trăim (și nici nu votăm) pe malurile Potomacului, ci ale Dâmboviței.
E însă și un triumf al maniheismului, al gândirii fără nuanțe, fanatizate sectar. Lipsiți de o democrație creștină, ne-am instalat într-o societate dualistă, unde nu există decât alb și negru.
Nu ai voie să afirmi că Trump a făcut și lucruri bune. De partea cealaltă, trebuie să declari că administrația Biden e totuna cu triumful Chinei comuniste.
Democrația permite progresul
Gândirea unilaterală e, desigur, săracă și falsă, dar, vorba lui Stalin, „dacă realitatea contrazice tezele partidului, cu atât mai rău pentru realitate”... Nu mai căutăm adevărul prin tatonări prudente, comparații, analize și rectificări succesive. El e dat de-a gata, așa că se situează mai presus de discuții „inutile”.
Radicalizările la care consimțim, fără spirit critic, slăbesc democrația, deci ne amenință libertatea.
Democrația permite progresul (începând cu cel al cunoașterii) tocmai pentru că se bazează pe dialog și compromis rezonabil, deci pe un minimal consens între grupurile sau indivizii care au opinii opuse.
Dacă forța de mediere prin buna funcționare a democrației dispare, vedem deja la orizont anarhia sau reversul ei: dictatura gândirii unice.
Trei piste pentru explicarea fenomenului
De ce s-a ajuns aici? Firește că spiritele încă lucide au căutat un răspuns.
Unii dau vina pe rețelele de socializare: vocea ta virtuală e o sursă de autoîndreptățire. Prietenii tăi sunt doar cei care te aprobă. Ceilalți migrează spre alte „bule”, cu același ecou cameral.
Alții consideră ca radicalizarea dreapta-stânga (care distruge lent exact „centrul” democrației funcționale) reflectă o frustrare socială legată de conflictul dintre globalizarea capitalismului supranațional și identitățile culturale locale.
Există și analize care susțin că noul dualism e o reacție de apărare față de incertitudinea complexă în care trăim: prea multe informații, prea multe sarcini noi, prea multe știri false sau manipulări media provoacă o salutară nevoie de „simplificare”, care favorizează discursul sumar și evacuarea „adversarilor” prin etichetarea lor infamantă (ei nu mai sunt concetățeni, ci surse ale răului).
Desigur că în fiecare dintre aceste linii explicative există o doză de adevăr. Și totuși, nu mai găsim calea spre moderația care ne-ar ajuta să punem cap la cap asemenea fragmente, pentru a obține o imagine de ansamblu mai limpede.
„Păcatul” de a fi moderat
A fi moderat - de pildă a accepta că orice om, eveniment, informație sau fapt empiric implică atât amestecul dintre bine și rău, cât și o evoluție în timp, care ne poate schimba opinia inițială - nu mai e o virtute, ci un păcat de moarte.
Pentru că radicalizarea se alimentează într-o spirală vicioasă, îi urmezi traseul până te dai cu capul de perete. „Ceilalți” - oricare ar fi ei - nu au niciodată dreptate, pentru că numai așa simți că dreptatea îți aparține pe deplin.
Orice fac „ai noștri” e justificat. Orice fac „ceilalți” e impur, condamnabil și odios.
Dacă mulțimile progresiste jefuiesc magazine, incendiază sedii de poliție și dărâmă statui, ele au o bază morală inatacabilă, căutată într-o istorie de discriminări și exploatare.
Dacă masele „trumpiste” asaltează Capitoliul de la Washington, ele nu fac decât să oprească o „fraudă electorală uriașă”: violența e ultima soluție, pentru ca ei să-și „ia țara înapoi”.
Culmea e că în ambele categorii există oameni nu tocmai educați și obiectiv amărâți, supărați pe „establishment”, adică pe deținătorii de privilegii „ilegitime”.
Democrațiile liberale și dușmanii interni
Numai că acei (în cazul citat) americani de rând nu-și mai vorbesc, se detestă din rărunchi și se acuză de toate blestemățiile.
Marxismul visa „unitatea proletariatului” din toate țările! Nici măcar asta nu mai e posibil în secolul XXI, când arta dezbinării și ispita victimizării s-au perfecționat peste așteptări, hrănindu-se reciproc.
După ’89 au fost voci care anunțau euforic moartea ideologiilor. Mai corect ar fi fost să se teamă de moartea democrațiilor liberale care, rămase fără adversarul lor sovietic, și-au inventat dușmani interni, declanșând un absurd război civil, deocamdată „cultural”.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
