Suntem prea vechi, domnule!

Și, desigur, nu ajungi ministru la Apărare (sau oriunde altundeva) dacă nu te aperi temeinic de școală întâi de toate. 

Un caraghioslâc de guvern! Am mai avut, dar pe atunci nu erau rușii cuprinși de rabie. Acum sunt. Nu contează. Românul rămâne nepăsător, etern.

Sunt atâtea lucruri care rămân neschimbate (când nu se degradează) în România. De pildă, acum șaisprezece ani, o asistentă a uitat un copil într-un incubator de la o maternitate din Capitală, provocându-i arsuri pe 20% din suprafața corpului. Nu e ca și când ați fi putut citi această știre în această dimineață?

Tot acum șaisprezece ani, specialiștii estimau că un sfert (!) dintre români sufereau de cel puțin o tulburare mintală. Aș spune, privind la ultimele alegeri ale românilor, că procentul a sărit de cincizeci la sută.

Securiștii o duceau bine-mersi și în 2009, cum o duc și acum. De pildă, securistul Radu Tinu, cel care i-a pus microfoane în casă Hertei Müller, care rămâne totuși singurul autor plecat din România ce a reușit să ia Nobelul pentru literatură. Poate pentru că a plecat.

Iar literatura acestei mari doamne, de o impecabilă morală, rămâne, totodată, românească prin teme și sensibilitate.

Acum douăzeci și șase de ani, românii primeau cu nepăsare vestea că în cazul unui cutremur mare, sute de clădiri din Capitală și din țară se vor prăbuși. Numărul acestora este astăzi semnificativ mai mare. Ei, și ce credeți?! A trecut nepăsarea? A trecut din părți.

Era foame mare și acum douăzeci și șase de ani, iar dacă veți răsfoi presa vremii, veți afla că la un motel din Sibiu, un bucătar turc a fost omorât pentru un kebap, odihnească-se în pace.

Studenții încă nu-și pierduseră impulsurile tinerești și obișnuiau să protesteze. Se agățau tot de portretul lui Vlad Țepeș și îl amenințau pe premierul de atunci, regretatul Radu Vasile, cu tradiționalul: „Vasile, Vasile, venim peste tine!”.

Între timp, a trecut mai mult de un sfert de secol. Radu Vasile a murit, studenții aceia sunt probabil în exil, iar universitățile românești au rămas cum au rămas. Știți, învățământul a fost mereu subfinanțat. Dar de letopiseț nu ne lăsăm neam!

Dar preferata mea rămâne această întâmplare, veche tot de douăzeci și șase de ani: și anume apăruseră și în București (miracol!) toalete ecologice. Nu multe, câteva acolo. Dar primar era Viorel Lis și acesta le ținea încuiate, că altfel se transformau, ad-hoc, în bordeluri. Așa zicea edilul.

Da, bucureștenii l-au ales pe Lis, așa că de-o fi Ciucu, de-o fi Drulă, de-o fi Bulă, de-o fi Ștrulă, de-o fi Băluță, de-o fi Ciceală sau altă harneală, bucuroși le-om duce noi toate… 

Iar acum patruzeci și șase de ani, presa comunistă consemna nevoile oamenilor după cum urmează. Cetățenii din Slobozia voiau și ei un magazin universal, că alte capitale de județ au, slobozenii de ce să nu aibă și ei?

Și dacă vreți să mergem și mai departe (și să deplângem aici și lipsa de apetit a bucureștenilor față de programul doamnei Ciceală, care mi se pare cel mai viabil, dar nu contează ce mi se pare mie, fiind cel mai puțin reprezentativ dintre români), să ne amintim că acum nouăzeci și șase de ani, în România Mare, era să avem în premieră o femeie primar. La Balcic, și în trena influenței Reginei Maria.

Dar n-am avut, fiindcă, normal, a pierdut alegerile doamna. 

Foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE