Lideri repetenți la istorie. De ce nu poți modela un viitor acceptabil când calci în picioare propria moștenire 

Așa cum noi avem tineri născuți după ’90, care n-au trăit o zi de dictatură și tocmai de aceea sunt carne de tun pentru propaganda secu-legionară promovată de AUR, există lideri de sub 50 de ani care, fie în Europa, fie în America, habar n-au ce a însemnat comunismul și ignoră traumele prelungi prin care au fost obligate să treacă națiunile est-europene. 

Fostul președinte Nicolas Sarkozy era primul politician francez de vârf care neglija deopotrivă importanța Franței în istoria României moderne și dragostea românilor pentru țara sa, de la Napoleon al III-lea, până la generalul Berthelot.

Cu ani în urmă, am întâlnit un ministru de Externe chinez școlit în America: și el era omul unei noi generații, fără idee despre „prietenia româno-chineză” cultivată de Ceaușescu: nu văzuse filmele lui Sergiu Nicolaescu și nici nu suspinase la „Balada” lui Ciprian Porumbescu sau la vreo înregistrare cu „Ciocârlia”. Prin urmare, nu se raporta la România decât ca la o piesă oarecare din Europa de Est.

O fi bărbosul Vance (acest „Marc Aureliu în haine avocățești”, cum îl descria un deputat AUR) educat și ambițios, ba chiar cu o gândire articulată, spre deosebire de năucitorul său boss, dar a lipsit de la lecția despre istoria Occidentului postbelic.

Recomandări

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

Nu vede civilizația europeană ca pe matricea Americii, ci ca pe o colonie incorectă politic, pentru că nu aderă în bloc la suprematismul MAGA.

Nu-i percepe altfel nici pe britanici, recent ofensați de remarca lui că europenii nu mai știu să lupte (deși și-au trimis soldații, ca aliați fideli, în toate aventurile militare care serveau interesele SUA).

Habar nu are că prestigiul țării sale în restul lumii occidentale ținea de hotărârea cu care o serie de președinți americani au salvat lumea liberă (atunci când ea a căzut în plasa otrăvită a fanatismelor totalitare). 

Cu asemenea lideri amnezici sau pur și simplu repetenți la istorie, nu-i greu să arunci în aer tot ce s-a construit din 1945 până alaltăieri, respectiv un mit american plin de idealizări pe care doar câteva mari puteri europene, foste imperii, și-au permis să-l pună la îndoială.

Revenirea în variantă tehno-fascistă la desueta doctrină Monroe, asaltul revoluționar asupra democrației americane, ambuscada mediatică organizată la adresa președintelui Zelenski tocmai în Biroul Oval, iată rețeta întoarcerii adevărului pe dos, la ora când America renunță la rolul ei de hegemon binevoitor al lumii libere, pentru a se înfrăți (și nu doar la votul din Adunarea Generală ONU) cu cele mai represive regimuri politice de pe glob. 

Recomandări

Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”

Această radicală răsturnare, mai curând iacobină și cinică, jenant acomodantă cu tiraniile și pretins patriotică, grăbește o schimbare geopolitică în fond binevenită pentru Europa. Rolul de soft power asumat, sub scut american, de o Uniune Europeană mai populată și aproape la fel de bogată ca Statele Unite era într-adevăr anormal.

Ca iubitor al Americii și admirator al multelor virtuți, nu doar militare, dovedite de către marea națiune, mi-aș fi dorit ca revenirea UE la un rol de adult pe scena mondială să nu implice un divorț, ci întărirea imbatabilă a Alianței Nord-Atlantice.

Și încă sper că politica lui Trump va fi respinsă prin formarea unei noi majorități în Congres și Senat, atunci când publicul intern va înțelege că ideologia MAGA și comedia disruptivă jucată de Elon Musk au alterat grav interesul strategic al Statelor Unite de a-și păstra alături aliații deocamdată înstrăinați. 

Ca orice populist, Trump crede în propriile hiperbole, așa cum e convins că baza MAGA nu va mai fi atentă nici la nivelul de trai, nici la imaginea Americii în lume, urmându-l orbește, oricât de mult se cască distanța dintre declarațiile sale triumfaliste și starea de fapt.

În primul mandat, Trump a fost încă ponderat de acea minunată elită americană care nu lipsise de la ora de istorie și nici nu-și petrecuse viața între tranzacții imobiliare, show-uri TV și gale de box. Habar n-am, la ora acestor notații, dacă Trump va reuși să contribuie la o pace justă și durabilă în Ucraina martirizată de hoardele velicoruse, cecene și nord-coreene asmuțite de Putin asupra ei. 

Recomandări

Drapelul României flutură în mijlocul protestului uriaș de la Belgrad: „Ne-am inspirat de la voi!”

Pentru moment, cu abordarea lui de cămătar (care nu înțelege că pax americana a servit în primul rând Americii) și confuzia dintre victimă și călău, Trump n-a reușit decât să blocheze orice proces diplomatic efectiv și să-i dea aripi unui Putin al cărui regim e tot mai represiv, pe măsură ce economia monocoloră și primitivă a Rusiei militarizate se profilează ca un pericol iminent pentru întreaga Uniune Europeană.

Zelenski și-a cerut scuze pentru „vina” absurdă de a fi provocat războiul, adică de a nu-l fi evitat printr-o lașă capitulare, dar vor fi aceste declarații suficiente pentru ca administrația Trump să vadă ceva și dincolo de „acordul” pentru exploatarea metalelor rare din subsolul ucrainean?

Trump, adeptul relațiilor personale cu dictatorii, crede în continuare că pacea din Ucraina e totuna cu oprirea ostilităților, pentru că va stabili el asta cu Putin. E foarte greu pentru o minte rațională să decidă în care dintre cei doi poți avea mai puțină încredere. 

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News