Reclamele la casele de pariuri ne-au anunțat că ele au oferit Cupa Mondială din Qatar, doar că cele 10 milioane de euro au fost plătite de cetățeni

 4 comentarii
Arhiva foto

Transmisia meciurilor de fotbal a fost achitată de contribuabilii români care finanțează, din buget, televiziunea publică, cu între 80 și 100 de milioane de euro, cât cheltuiește anual TVR. Inclusiv Mondialul a fost plătit din buget și a costat 10 milioane de euro, din care doar aproximativ jumătate s-a recuperat din publicitate.

Companiile care și-au făcut publicitate la TVR la meciurile de fotbal de la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar au provenit, cu precădere, din trei domenii: pariuri sportive, farmaceutic și retail alimentar. Pe scurt, telespectatorii au primit, prioritar, oferte la pariuri, medicamente și alimente.

„Două zile de reclamă” într-o lună de competiție

În programele rezervate transmisiunilor din Qatar (pauzele meciurilor propriu-zise, emisiunile „Studio Mondial” și „Super Mondial”), au fost difuzate în total 8.059 de spoturi publicitare (atât pentru sponsori, cât și pentru clienții publicitari obișnuiți), conform monitorizării companiei Kantar Media.

Durata totală s-a ridicat la 44,7 ore, dacă aproximăm durata medie de 20 de secunde, aproape două zile de reclame într-o lună de competiție. TVR 1 a difuzat 7.336 de spoturi, în timp ce TVR 2, 723 de inserții.

Cine a oferit, de fapt, Mondialul? Contribuabilul, că el plătește 80-100 de milioane de euro pe TVR anual plus 10 pentru CM

Categoria care a angajat cel mai mare volum de reclame a fost, de departe, reprezentată de casele de pariuri sportive. Au fost difuzate 1.627 de reclame pentru 11 case de pariuri sportive, reprezentând 21% din totalul inserțiilor. Cel mai vizibil a fost brandul Superbet, „sponsorul” transmisiunilor de la CM din Qatar, cu 411 inserții.

TVR a anunțat că „Superbet oferă transmisia meciului”, ceea ce e un fel de a spune, complet nepotrivit însă cu statutul real al televiziunii publice și al Campionatului Mondial. TVR cheltuiește anual aproximativ 80 de milioane de euro. Iar Mondialul a costat 10 milioane de euro, din surse de piață.

E incorect și față de cetățeni, dar și față de restul brandurilor care investesc în publicitate, fie că e marcă de pariuri sau nu, ca o singură companie, indiferent care, să pretindă în comunicare că ea a oferit meciurile pentru telespectatori. În realitate, meciurile din Qatar au fost plătite de contribuabilii români care finanțează, din buget, televiziunea publică. Inclusiv Mondialul a fost plătit din buget, pentru că încasările de publicitate, conform surselor din TVR, au adus cam jumătate din costul competiției (drepturile TV - 10 milioane, sateliții, locurile de comentatori și bugetul echipei deplasate - încă până un milion).

Revenind la clasamentul pariorilor, pe locul secund al vizibilității s-a situat brandul Betano, în postura de „Suporter Oficial Regional în Europa” pentru Cupa Mondială, cu 358 de spoturi difuzate. Alte case de pariuri sportive care și-au bombardat telespectatorii în pauzele publicitare au fost: Winner (222 de difuzări), Unibet (196), Casa Pariurilor (156), Winbet (96) și Fortuna (80).

Publicitatea TV pentru casele de pariuri sportive este încadrată de legislația din Audiovizual la „categoria producțiilor interzise minorilor sub 15 ani”, fapt care obligă la difuzarea acesteia între orele 23.00 și 6.00, dar poate fi difuzată și în timpul zilei numai în cadrul transmisiunilor sportive în direct.

Din cauza anotimpului, a lipsit reclama la bere

Un pariu merge cu o bere! Numai că, la actuala ediție a campionatului mondial, berarii au lipsit. Nu din cauza interdicțiilor consumului de alcool din Qatar, ci pentru că noiembrie și decembrie nu sunt lunile specifice consumului de bere în România.

În plus, în aceste luni, TVR a avut prețuri de publicitate mai mari, fapt care i-a descurajat pe berari să investească în publicitate. Altfel ar fi fost consumul de publicitate la bere dacă Mondialul s-ar fi desfășurat, ca de obicei, în sezonul cald. Așa încât, acum, brandurile de bere au lipsit de la întâlnirea cu suporterii. Doar brandul Timișoreana a avut o prezență discretă, cu 23 de spoturi. Brandul Neumarkt a avut doar trei difuzări... rătăcite.

Medicamentele și farmaciile au fost pe locul 2

Dacă n-au fost reclame la bere, în schimb brandurile de medicamente OTC (care se eliberează fără rețetă medicală) au zburdat în calupurile publicitare ale meciurilor de fotbal. Volumul de difuzări comandat de rețelele de farmacii și producătorii de medicamente s-a ridicat la 1.185, reprezentând 15% din totalul publicității. Cel mai prezent a fost lanțul de farmacii Catena (campania cu Moș Crăciun), cu 272 de spoturi. Pe locul secund s-a plasat producătorul Biofarm, cu 191 de inserții. Vizibilitate crescută au înregistrat rețeaua de farmacii Dr. Max (120 de sporturi), Fiterman Pharma (83) și GlaxoSmithKline (64).

La alte ediții ale CM de fotbal, s-au înregistrat veritabile „bătălii” de comunicare între operatorii de telefonie mobilă și comunicații. La această ediție, „apele” au fost calme pe „terenul” comunicațiilor. Orange și Vodafone au investit simbolic în 16, respectiv 33 de reclame difuzate. Aceștia au lăsat pe Digi Mobil să-și facă „jocurile”, care a comandat 122 de spoturi.

Compania Visa, unul dintre sponsorii competiției, a avut parte de 71 de difuzări, în timp ce McDonald’s, alt sponsor, a beneficiat de 22 de reclame. Coca-Coca, partenerul FIFA, a avut rezervat un număr de 23 de spoturi, aproape că nu s-a văzut. Acești sponsori au fost foarte discreți, comparativ cu brandurile de pariuri sportive.

Supermarketurile încheie podiumul

Cea de-a treia categorie mare de investitori în publicitatea transmisiunilor din Qatar a fost reprezentată de retail-ul alimentar, adică supermarketurile și hipermarketuri. Cele 8 mari rețele de retail au avut un total de 496 de reclame, însemnând o cotă de 7% din totalul reclamelor difuzate. „Golgheterul” a fost lanțul de hipermarketuri Kaufland, cu 186 de spoturi. La mare distanță s-au situat METRO (71 de clipuri), Selgros (67), Mega Image (56) și Lidl (42).

Rețeaua de magazine de IT&C și electrocasnice ALTEX și-a luat în serios rolul de jucător în publicitate și a comandat în timpul campionatului numai puțin de 62 de reclame.

Doar două bănci comerciale au fost prezente în pauzele publicitare de la Mondialul din Qatar: TBI Bank (40 de spoturi) și Raiffeisen Bank (31). Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, a făcut figurație: doar 3 inserții. Gigantul american Procter & Gamble, cândva un mare investitor în astfel de evenimente, a bifat doar 14 reclame difuzate.

Profilul categoriilor de produse și servicii care au investit în programele CM de fotbal din Qatar reflectă un segment important din preocupările consumatorilor români care se uită la TV: pariurile, sănătatea și mâncarea.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    seaman651 21.12.2022, 10:58

    Tot ce fac casele de pariuri este incorect, nu numai minciuna cu campionatul, asa ca... eu unul n-am treaba cu casele de pariuri, nici cu smecheriile din fotbal sau alte sporturi. Prefer un film bun pe un canal care nu difuzeaza reclame.

  • Avatar comentarii

    Imparatul_e_gol_pe_YOUTUBE 21.12.2022, 12:22

    Nu poti si cu curcubeul pe steag si cu sufletu-n rai. Dvs ce ati fi dorit ? Pay-per-view la campionatul mondial ? Ca sa fim siguri ca ii luam si ultima bucurie amaratului ala care nici nu are bani de lemne ca sa nu moara de frig in propria casa ? Sau sa interzicem reclamele la X sau la Y sau la Z, pt ca in mintea intelectualului de cafenea "boboru" e prea prost ca sa decida singur. Asa ca e nevoie de iluminati care sa apere prostimea de propria ei prostie, nu-i asa ? Pariurile sportive exista fix de cand s-a inventat prima competitie sportiva oficiala. Se practicau la Olimpiadele grecesti!!! N-au reusit sute de generatii de acrituri pline de sine si de solutii "salvatoare" sa le interzica complet, in numele "binelui boborului". Care e pana la urma rostul articolului ? Ca ar fi fost mai bine sa se arunce banii astia pe niste proiecte culturale (singura categorii de intretinuti de stat mai parazitara ca policienii)? Ca pariurile sportive isi fac reclama in timpul unui meci ? Daca premiza de la care ati pornit scriind acest articol e ca "romanul de rand" poate fi "inselat" de "reclama falsa" legata de afirmatia ca firma X a adus cupa mondiala in Romania, atunci dvs nu va considerati semenii ca fiind fiinte umane cu putere de ratiuni si decizie, ci niste oi ce trebuie pastorite. Ori asta e odios

  • Avatar comentarii

    prodanka 21.12.2022, 17:13

    Nu e televiziune publică. Niciun altă cupă sportivă din vreun alt sport nu e transmis acolo. Doar fotbalul. Mizeria asta trebuie să înceteze. Reclame poți vedea pe televiziuni private până te saturi. Eu am văzut meciurile pe site-urile celea "deocheate" fără nicio reclamă. bbc, itv, fs1 scria sus in dreapta si comentariile excelente :) Pe bune? Ați plătit șeicii ca să vă lase la circ? Celelalte morți sunt pe conștiința voastră.

  • Avatar comentarii

    User Șters 21.12.2022, 17:46

    Dumneata Petre Barbu, ai facut sesizare la CNA, la audiovizual pentru asta? Sau prin editorial inciti oamenii sa faca? Pune mana, fa reclamatie, fii cetatean cum trebuie, nu doar...poet in ziar.

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
20:49
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
22:07
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
20:39
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
23:33
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
23:15
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
23:12
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
22:20
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
16:12
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
21:50
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
21:26
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate